Raul Opruț și-a prelungit contractul scadent în 2027 pentru încă două sezoane și rămâne „câine” până în 2029. Șefii și jucătorul au ajuns la o înțelegere și asupra unei clauze de reziliere, iar suma pentru care fundașul stânga aflat și în anturajul echipei naționale se poate transfera este foarte intersantă.
Raul Opruț (28 ani) a semnat prelungirea contractului cu Dinamo. Fundașul stânga a semnat o nouă înțelegere care devine valabilă în această vară și, astfel, jucătorul adus în vara lui 2024, la început sub formă de împrumut pentru un sezon, de la formația belgiană KV Kortrijk, rămâne „câine” până în 2029.
„Suntem bucuroși să anunțăm că Raul și-a prelungit contractul cu Dinamo până la 30.06.2029.
Venit în vara anului 2024, Raul a demonstrat rapid că este omul potrivit pentru banda stângă, devenind un jucător important pentru echipă și pentru spiritul acestui club. Cu 81 de meciuri în tricoul alb-roșu, 7 goluri și 3 pase decisive, și-a câștigat locul în inimile dinamoviștilor prin devotament, muncă și pasiune.
Raul, îți mulțumim pentru tot ce ai oferit până acum și avem încredere că cele mai frumoase momente abia urmează! Îți dorim multă sănătate, succes și cât mai multe bucurii alături de Dinamo!”, a fost anunțul oficial al lui Dinamo.
Vechiul contract al apărătorului de bandă expira în 2027, însă șefii au vrut să se asigure că nu vor avea parte de situații precum cele din cazurile lui Homawoo, Selmani și, mai nou, Kennedy Boateng, jucători care au ajuns cu înțelegerile la scadență și au plecat – sau vor pleca în cazul lui Boateng- din postura de fotbaliști liberi de contract.
ProSport a aflat că Raul Opruț a avut parte, așa cum este normal în cazul prelungirilor de contract, de o mărire salarială.
Astfel, elevul lui Zeljko Kopic va câștiga cu 2000 de euro mai mult încă in această vară- 1 iulie- , de la 13.000 euro lunar, cât are în prezent, fotbalistul va fi remunerat cu 15.000 euro.
Acesta va fi contractul său pentru sezonul viitor, urmând ca în stagiunile viitoare, 2027-2028 și 2028-2029, jucătorul care a fost selecționat anul trecut la echipa națională să primească cu 1000 de euro mai mult, anume 16.000 euro.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fdinamo-bucuresti-universitatea-cluj-play-off-superliga-superbet-18042026-1-1400x1050.jpg)
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
În noua înțelegere pe care Raul Opruț o parafat-o cu Dinamo, conducerea și jucătorul au ajuns la un acord și pentru o clauză de reziliere. Astfel, părțile au agreat suma de 1,2 milioane de euro pentru orice formație care dorește să-l transfere fără să mai negocieze cu clubul bucureștean.
Dintr-o asemenea tranzacție ar avea de câștigat și elevul lui Kopic care, precum în cazul lui George Pușcaș, ar primi 10% din 1,2 milioane de euro.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fimage-18-1536x1536-1-1400x1400.png)
Raul Opruț are și bonusuri individuale pentru goluri și pase de gol și, dacă recapitulăm cifrele entuziasmante reușite în acest sezon, fostul jucător de la Hermannstadt ar putea obține bani frumoși din acest punct de vedere.
Fundașul stânga este unul dintre cei mai constanți elevi de-ai lui Zeljko Kopic în actuala stagiune. Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a evoluat în 43 de partide în toate competițiile și a reușit să înscrie de șase ori și să furnizeze trei assisturi, multe dintre golurile sale fiind hotărâtoare în economia punctului sau punctelor câștigate de roș-albi.