Universitatea Craiova a cucerit titlul în Superliga după victoria zdrobitoare cu U Cluj, scor 5-0, iar în Bănie deja se vorbește despre următorul mare obiectiv: calificarea în grupele UEFA Champions League.
Visul pare uriaș, însă traseul pe care îl au oltenii în față este unul extrem de complicat. Pentru a ajunge la masa bogaților Europei, Craiova trebuie să treacă de nu mai puțin de patru tururi preliminare.
Grație coeficientului UEFA de 10.500 de puncte, Universitatea Craiova va fi cap de serie în turul 1 preliminar și poate întâlni adversari precum Levski Sofia, Sabah FK, Kauno Zalgiris, Floriana sau Vardar Skopje.
Pe hârtie, oltenii pornesc favoriți în majoritatea variantelor. Totuși, adevăratul coșmar începe din turul 2. Acolo pot apărea în calea Craiovei nume grele din Europa de Est, echipe obișnuite cu preliminariile Champions League și cu meciurile europene.
Steaua Roșie Belgrad, Dinamo Zagreb sau Slovan Bratislava sunt doar câteva dintre cluburile pe care oltenii le pot întâlni dacă trec de primul tur.
Iar lucrurile devin și mai dure spre play-off. În ultima rundă înaintea grupelor, poate intra în scenă chiar Celtic Glasgow, campioana Scoției, unul dintre cele mai mari cluburi din Europa. Practic, între Universitatea Craiova și grupele Champions League se poate afla un adevărat monstru al continentului.
Totuși, oltenii nu mai sunt echipa fără experiență europeană din trecut. În acest sezon, Craiova a avut un parcurs foarte solid în Conference League. A trecut de Sarajevo și Spartak Trnava , apoi a făcut meciuri puternice și în faza ligii, unde a învins echipe precum Rapid Viena și Mainz.
Calificarea în primăvara europeană a fost ratată dramatic, însă experiența acumulată poate conta enorm într-o campanie atât de lungă și tensionată. În plus, atmosfera din Bănie poate deveni una dintre marile arme ale Craiovei. Pe „Ion Oblemenco”, oltenii au arătat în multe seri europene că pot pune probleme serioase unor adversari mult mai bine cotați.
„Visez la acest moment de când m-am apucat de fotbal. Mă bucur pentru că am luat campionatul cu echipa mea de suflet. Am făcut eventul. Niciodată la Craiova nu am avut o echipă atât de bună.