Mihai Rotaru tratează ca pe o adevărată finală meciul dintre Universitatea Craiova și U Cluj.
Patronul oltenilor și-a făcut apariția la stadion cu mai bine de două ore înaintea duelului care poate decide titlul în Superliga.
Vizibil concentrat, dar încrezător, înaintea partidei de pe „Ion Oblemenco”, Mihai Rotaru a ajuns devreme la arenă pentru a superviza ultimele detalii din jurul celui mai important meci al sezonului pentru Craiova.
În Bănie se anunță atmosferă incendiară, cu peste 30.000 de suporteri așteptați la stadion pentru duelul cu „șepcile roșii”.
Partida cu U Cluj este una uriașă pentru Universitatea Craiova. O victorie le aduce matematic oltenilor titlul de campioană, în timp ce un egal sau o victorie a ardelenilor lasă suspansul pentru ultima etapă.
De partea cealaltă, un succes al clujenilor ar răsturna complet lupta pentru trofeu și ar transforma trupa lui Bergodi în favorită la câștigarea campionatului. Cele două echipe s-au întâlnit și în finala Cupei României, câștigată recent de Craiova după loviturile de departajare.
Miza uriașă a meciului se vede și din deciziile luate înaintea jocului. Universitatea Craiova a solicitat control antidoping pentru partida cu U Cluj, iar Mihai Rotaru va plăti din buzunar aproximativ 40.000 de euro pentru această procedură.
Oficialii clujenilor au acceptat fără probleme testele, însă mutarea arată cât de important este acest meci pentru patronul oltenilor. În turul play-off-ului, U Cluj a umilit-o pe Craiova cu 4-0, iar în Bănie există acum o presiune imensă pentru revanșă și pentru cucerirea titlului.
Filipe Coelho a vorbit și el despre importanța duelului cu cei de la „U”.
„Este încă un meci care ne poate aduce un trofeu. Știm că va fi dificil, dar vom da totul. Știm că va fi un meci diferit, dar trebuie să jucăm cum am jucat până acum. Este o nouă finală și vom vedea ce se va întâmpla.
Atmosfera este mereu bună și când avem momente dificile oamenii sunt echilibrați. Știm că suntem pe drumul nostru, vrem să obținem lucruri bune pentru noi, pentru oraș, pentru club. Este bine după ce am câștigat trofeul (n.r. Cupa României), dar era bine și înainte. Vreau să le mulțumesc fanilor pentru ceea ce au făcut până acum. Au fost uimitori în toate momentele. Cred că legătura dintre noi și suporteri este mai bună și acum avem o conexiune puternică pentru că echipa merge bine”, a declarat Filipe Coelho.