Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Florinel Coman, la FCSB! S-a antrenat cu echipa lui Gigi Becali: mesajul oficial al roș-albaștrilor

Florinel Coman, la FCSB! S-a antrenat cu echipa lui Gigi Becali: mesajul oficial al roș-albaștrilor

Gigi Grigorescu
Florinel Coman, la FCSB! S-a antrenat cu echipa lui Gigi Becali: mesajul oficial al roș-albaștrilor
Florinel Coman s-a antrenat cu echipa lui Gigi Becali. Sport Pictures

Atacantul român Florinel Coman s-a prezentat la antrenamentul campioanei României, iar echipa lui Gigi Becali a transmis un mesaj oficial.

Campionatul din Qatar s-a încheiat, motiv pentru care Florinel Coman a revenit în România. El s-a dus să-și salute foștii colegi de la FCSB, iar clubul roș-albastru a reacționat.

Care este mesajul oficial al roș-albaștrilor, după ce Florinel Coman s-a antrenat cu FCSB

Transferat la Al-Gharafa în vara lui 2024, în schimbul sumei de 6 milioane de euro, Florinel Coman nu a reușit să se adapteze nici acum la echipa din Qatar.

După ce în stagiunea precedentă a fost împrumutat la Cagliari, din ianuarie până în iunie, acum a rămas la qatarezi întreg campionatul.

A jucat doar 25 de partide, dintre care 15 în Qatar Stars League, 8 în Liga Campionilor Asiei și două în Cupa Qatarului, în care a înscris doar 3 goluri.

Cum campionatul și-a disputat ultima etapă, la finele căreia Al Sadd a câștigat titlul cu numărul 19 din palmares, Coman s-a întors în România.

El nu a stat prea mult departe de fotbal, deoarece s-a gândit să le facă o surpriză foștilor lui colegi de la FCSB, astfel că aceștia s-au trezit cu el la antrenament.

„Florinel Coman și-a revăzut foștii colegi, profitând de pauza competițională din prima ligă a Qatarului.

Some things never change (Unele lucruri nu se schimbă niciodată)”, aua scris cei de la FCSB pe rețelele de socializare.

Cum poate ajunge Florinel Coman la FCSB chiar din acest sezon

Fanii echipei campioanei își fac pseranțe că Florinel Coman va reveni la echipa lui Gigi Becali, dar acest lucru este greu de realizat.

Contractul internaționalului român cu echipa care a terminat campionatul din Qatar pe locul 4 în Qatar, la două puncte de AFC Cup, expiră în 2027.

Coman primește un salariu anual de 2.000.000 de euro și este greu de crezut că va renunța la această sumă pentru a juca la FCSB. Inclusiv Mihai Stoica e sceptic.

„Oricând e binevenit, ne e dor de el. Nu știu dacă poate să plece, mai are contract. Lași două milioane de euro să vii pe 200.000?”, a spus președintele Consiliului de Administrație de la FCSB.

Din punct de vedere tehnic, Coman ar putea fi legitimat pentru a putea echipa lui Gigi Becali în barajul pentru Conference League.

Campioana FCSB urmează să joace la sfârșitul săptămânii viitoare, pe teren propriu, cu FC Botoșani, iar pe 29 mai, în deplasare, cu echipa de pe locul 4 în play-off.

Legitimarea este posibilă, sub formă de împrumut, pentru că internaționalul român a jucat în actuala stagiune competițională doar la Al-Gharafa, deci FCSB ar fi a doua echipă.

Este, însă, foarte greu de crezut, că Gigi Becali se va așeza la masa tratativelor pentru doar două meciuri, mai ales că în trecut a avut probleme cu oficialii qatarezi.