Acasa » Diverse » De necrezut! Gigi Nețoiu și Victor Pițurcă au prins un crap de 30 de kilograme: „Cel mai mare trofeu!”

De necrezut! Gigi Nețoiu și Victor Pițurcă au prins un crap de 30 de kilograme: „Cel mai mare trofeu!”

De necrezut! Gigi Nețoiu și Victor Pițurcă au prins un crap de 30 de kilograme: „Cel mai mare trofeu!”
Gigi Nețoiu și Pițurcă cu crapul de 30 KG Fotomontaj ProSport realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale Gigi

Gigi Nețoiu și Victor Pițurcă au lăsat pentru câteva ore afacerile și fotbalul și s-au relaxat la pescuit, iar captura obținută de cei doi a devenit rapid virală.

Fostul selecționer al României și omul de afaceri au mers la Balta cu Izvoare Naturale din Cetate, acolo unde au prins un crap impresionant, de aproximativ 30 de kilograme.

Crap de 30 de kilograme prins de cei doi 

Imaginea cu cei doi lângă peștele uriaș a atras imediat atenția pe rețelele sociale.

„Piti, în vizită la Balta cu Izvoare Naturale din Cetate! Captură impresionantă: un pește de 30 KG! Momente frumoase, oameni de calitate și pasiune adevărată pentru pescuit”, a fost mesajul publicat.

În ultimii ani, Victor Pițurcă și Gigi Nețoiu au rămas extrem de apropiați, iar fostul selecționer apare des în proiectele dezvoltate de omul de afaceri. Pițurcă a fost prezent inclusiv la inaugurarea fermei de vite Black Angus construită de Nețoiu în Oltenia, afacere care l-a impresionat complet.

La acel moment, fostul antrenor al naționalei recunoștea că a rămas fără cuvinte când a văzut ce reușise prietenul său să construiască în doar câteva luni.

De ce nu a investit alături de Nețoiu

Gigi Nețoiu a încercat să îl convingă pe Victor Pițurcă să intre alături de el în afacerea cu ferma de vite, însă fostul selecționer a refuzat. Motivul? A recunoscut sincer că nu se pricepe la un astfel de business și preferă să nu se bage într-un domeniu pe care nu îl stăpânește.

Totuși, fostul antrenor spune că merge des la ferma lui Nețoiu pentru relaxare și pentru a se bucura de liniștea din zonă.

“Ce a reuşit să facă Neţoiu într-un timp atât de scurt e ceva incredibil.

(n.r: E foarte schimbat, nu mai e Gigi Neţoiu pe care îl ştiaţi, e mult mai liniştit) Liniştit? Nu, greşeşti, îl vezi prea puţin. Imaginaţi-vă că în decurs de 6-7 luni, pe 200 de hectare, a făcut ce a făcut aici. Nu a fost liniştit deloc. Din contră, de dimineaţă până seara era extrem-extrem de nervos.

(n.r: V-ar plăcea să vă faceţi o fermă ca dânsul?) Pentru mine e foarte târziu. Ce nu stăpânesc, nu mă bag. Bineînţeles, am avut discuţii zilnice să vin lângă el, dar nu mă pricep, mai bine stau liniştit. Vin o dată, de două ori, de trei ori pe lună aici, mă relaxez, nimic mai mult”, a declarat Victor Piţurcă la acel moment.

Parteneri