Ivan Zamorano este de părere că parcursul lui Cristi Chivu pe banca tehnică a celor de la Inter Milano seamănă izbitor cu cel al lui Zinedine Zidane la Real Madrid.
Fostul atacant trecut și pe la gruparea nerazzurră a subliniat că fotbalul modern s-a schimbat, iar lipsa de experiență nu mai reprezintă un criteriu eliminatoriu dacă este compensată de un caracter puternic.
Ivan Zamorano l-a oferit drept exemplu pe Zinedine Zidane, care a venit la Real Madrid direct de la formația secundă, reușind să câștige trofee importante, fără o experiență vastă ca antrenor.
Potrivit fostului internațional din Chile, Cristi Chivu are un profil similar, în care personalitatea și stilul propriu contează mai mult decât un parcurs profesional obișnuit.
Paralela este confirmată și de rezultatele concrete din teren, în condițiile în care antrenorul român a demonstrat deja că poate performa la cel mai înalt nivel, reușind să cucerească atât titlul de campion, cât și Cupa Italiei cu Inter Milano.
„(n.r. – La început, Chivu a fost acuzat că are puțină experiență: era oare chiar atât de important să o aibă?) Nu, nu este așa, pentru că lumea și fotbalul s-au schimbat.
Nu este nevoie de un drum special; de fapt, totul este relativ: uneori sunt pur și simplu circumstanțe care fac pe cineva să își asume o responsabilitate uriașă și totul merge bine.
Uitați-vă la Zidane la Real Madrid: a avut foarte puțină experiență la Castilla și apoi a ajuns în prima echipă și a câștigat totul.
Chivu este puțin similar: personalitatea, caracterul și stilul contează mult. Astăzi, poți deschide oportunități pentru a arăta cine ești chiar de la început”, a spus Ivan Zamorano, conform gazzetta.it.
Ivan Zamorano a scos în evidență calitățile care au stat la baza succesului fulminant obținut de Cristi Chivu la Inter Milano, subliniind capacitatea rară a românului de a produce rezultate imediate.
Zamorano a explicat că elementul decisiv a fost cunoașterea profundă a clubului și a jucătorilor, factor care i-a permis antrenorului să își implementeze rapid o filosofie adaptată perfect cerințelor de la Inter Milano.
„Cheia a fost tocmai cunoașterea jucătorilor și a clubului. Știa de ce are nevoie la Appiano pentru a obține rezultate importante. Din aceste idei foarte clare s-a născut o filozofie fotbalistică adaptată pentru Inter.
Jucătorii săi au absorbit totul cu viteza luminii. Și această rapiditate merită subliniată. Există antrenori cărora le ia foarte mult timp să realizeze lucruri importante pentru un club, dar Chivu nu a făcut-o. Ceea ce a reușit el a fost pur și simplu fantastic!”, a mai declarat Zamorano, potrivit sursei enunțate anterior.