Mihai Stoica (61 de ani), președintele CA al FCSB, a lansat un avertisment dur la adresa celor de la Unirea Slobozia, afirmând că încercările clubului de a obține licența la Tribunalul de Arbitraj Sportiv sunt, cel mai probabil, sortite eșecului.
Oficialul „roș-albaștrilor” s-a arătat extrem de sceptic în privința șanselor ca TAS să emită o decizie contrară Federației Române de Fotbal, în ciuda speranțelor conducerii ialomițene.
Nucleul problemei pentru ialomițeni este reprezentat de punctajul academiei, capitol unde Unirea Slobozia nu a îndeplinit criteriile minime impuse de regulament.
Deși președintele Ilie Lemnaru susține că deține probe noi pentru dosar, Mihai Stoica a spus că problema este una mult mai profundă, vizând corectitudinea evaluărilor la nivel național.
„MM” a sugerat că sistemul de monitorizare este deficitar, existând cluburi care punctează nejustificat la capitole unde nu îndeplinesc condițiile, în timp ce alte echipe sunt judecate după standarde mult mai rigide.
„(n.r. – Unirea Slobozia) Înțeleg că nu au licență și se chinuie degeaba. Ei tot speră să obțină de la TAS ceea ce nu au obținut de la Federație. Dar mi-e greu să cred că TAS-ul va da contra Federației…
Din ce am vorbit cu președintele Lemnaru ar avea probe noi la dosar. E vorba de punctajul academiei. Acolo nu au punctat. Însă e o mare problemă. O spun că știu foarte bine. Sunt cluburi care nu sunt controlate așa cum trebuie și care punctează la academie la capitolele la care nu ar trebui să puncteze” a declarat Mihai Stoica, potrivit Fanatik.
FCSB și Unirea Slobozia au dat piept în etapa 8 din play-out, partida încheindu-se cu o remiză albă. Mihai Stoica s-a declarat nemulțumit de agresivitatea oaspeților, acuzând jocul „foarte dur” al ialomițenilor.
„Am început foarte bine, în a doua am încercat și o altă formulă. Ne pregătim de baraj, e clar. Nu mi-a plăcut cum s-a prezentat Slobozia. Au jucat foarte, foarte dur. În minutul 23 au fost patru faulturi în aceeași fază.
Dar, mă rog, să zicem că oamenii au reușit să își îndeplinească obiectivul. Au făcut același rezultat ca Sibiu la Metaloglobus, chiar dacă era greu să obțină punctul ăsta”, a mai spus Mihai Stoica pentru sursa menționată anterior.