Acasa » Fotbal Extern » Bulgarii au văzut ce au făcut românii și au decis să construiască și ei o „bijuterie” de 120.000.000 de euro la Sofia

Bulgarii au văzut ce au făcut românii și au decis să construiască și ei o „bijuterie” de 120.000.000 de euro la Sofia

Bulgarii au văzut ce au făcut românii și au decis să construiască și ei o „bijuterie” de 120.000.000 de euro la Sofia
Așa va arăta noul stadion, de 120.000.000 de euro, al bulgarilor de la Levski Sofia. Sursă foto: Levski Sofia

Proiectele stadioanelor de sute de milioane de euro din România au fost observate și de bulgari, care s-au inspirat și au decis să construiască și ei o „bijuterie” în capitala Sofia.

Este vorba despre o arenă care le va deveni casă celor de la Levski, de 27 de ori campioni ai Bulgariei de-a lungul istoriei.

Bulgaria va construi în capitala Sofia un stadion ultramodern de 120.000.000 de euro

Infrastructura fotbalistică din România s-a dezvoltat copios în ultimele două decenii, doar în București fiind disponibile acum stadioane ca Arena Națională, Ghencea, Giulești sau Arcul de Triumf.

Toate au fost inaugurate după 2010, la fel cum s-a întâmplat și cu „Ion Oblemenco” din Craiova sau Cluj Arena din Cluj-Napoca.

Însă, acesta a fost doar începutul, deoarece noile stadioane continuă să apară în România. Și vorbim despre proiecte colosale!

Stadionul Dinamo, care se va numi „Mircea Lucescu”, după regretatul „Il Luce”, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, va încadra o investiție de 172.000.000 de euro și ar trebui să fie gata în 36 de luni, respectiv în 2029.

De asemenea, în Constanța urmează să fie ridicată o „bijuterie” de 100.000.000 de euro, care le va deveni casă celor de la Farul. Și acest proiect ar trebui să demareze cu lucrările de construcție în 2026, iar până la finalul deceniului ar urma să fie gata. Mai exact, tot prin 2029, la fel ca arena din „Ștefan cel Mare”.

Toate aceste eforturi depuse de statul român pentru a dezvolta infrastructura fotbalistică au fost observate și de bulgari, care au decis să investească și ei o sumă colosală, de 120.000.000 de euro, în ridicarea unui stadion în capitala Sofia, informează cei de la Stadiumdb.com.

„Bulgaria: o nouă eră pentru Levski! Un stadion de 120 de milioane de euro va fi construit”, titrează sursa citată.

Detalii despre proiect

Proiectul este descris ca fiind „cel mai mare din întreaga istorie a fotbalului bulgar” și va veni la pachet cu un stadion din categoria UEFA IV, capabil să găzduiască meciuri internaționale de cel mai înalt nivel.

„Arena multifuncțională, a cărei proiect a fost realizat de arhitectul Tsvetan Petrov, va avea o capacitate de 24.718 locuri, în timp ce pentru meciurile internaționale va fi redusă la 23.032 locuri.

Noul stadion va fi construit pe terenul vechiului „Georgi Asparuhov”. Și pe lângă faptul că va avea un rol important în dezvoltarea sportului, va deveni un centru important de divertisment pe harta Balcanilor. Și asta pentru că va putea găzdui evenimente de amploare și concerte, în aceste scenarii având posibilitatea de a-și extinde capacitatea până la 40.000 de locuri.

Așadar, va aduce un venit extra clubului, atunci când în calendar nu vor fi programate partide de fotbal.

Potrivit planului deja adoptat, lucrările de construcție sunt programate să înceapă în primăvara lui 2027. Iar despre șantier se estimează că va dura aproximativ trei ani. Dacă întregul proces va funcționa normal, atunci stadionul ultramodern ar trebui să fie inaugurat în 2029”, informează aceeași sursă citată mai sus.

Levski Sofia este al doilea cel mai titrat club din Bulgaria, după rivalul local ȚSKA, cu 27 de titluri, 26 de Cupe și 3 Supercupe în palmares.

Ultimul titlu cucerit de Levski Sofia s-a consemnat chiar în acest sezon, când echipa a adunat un avans copleșitor față de principala urmăritoare. Precis, cu o etapă înainte de final, Levski are 77 de puncte, în timp ce formația de pe locul secund, Ludogoreț are doar 64 de puncte.