Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Ajax Amsterdam a oferit 1.000.000 de dolari pentru fotbalistul Universității Craiova după un singur meci

Ajax Amsterdam a oferit 1.000.000 de dolari pentru fotbalistul Universității Craiova după un singur meci

Sonia Baciu
Ajax Amsterdam a oferit 1.000.000 de dolari pentru fotbalistul Universității Craiova după un singur meci
Ajax Amsterdam. FOTO: Profimedia 13.05.2026

Gică Craioveanu (58 de ani), fotbalist al Universității Craiova și fost component al Generației de Aur, a povestit cum a fost la un singur pas să ajungă la Ajax Amsterdam, care i-a făcut o ofertă de nerefuzat, de 1.000.000 de dolari după un singur meci.

În fotbalul internațional, Gică Craioveanu a jucat doar în Spania, începând din 1994, câte patru sezoane, la Real Sociedad, Villarreal și Getafe.

Craioveanu a fost director de imagine pentru Universitatea Craiova (2013-2023), iar în prezent este președintele clubului Slatina.

Ajax Amsterdam a oferit 1.000.000 de dolari pentru fotbalistul Universității Craiova după un singur meci

Legendarul Gică Craioveanu, fost fotbalist al Universității Craiova (1990-1994), a primit o ofertă de 1.000.000 de dolari de la Ajax Amsterdam după un singur meci care a avut loc între cele două echipe în cadrul unui turneu de sală din Turcia.

„Plecăm la Istanbul, în turneu de sală, jucăm cu Ajax, pierdem cu 4-3. Am dat vreo două «piște», a vrut să mă ia (n.r. Mircea) Petescu să mă ducă la Ajax.

Un milion de dolari! Fără să debutez la Craiova. N-a vrut Sorin (n.r. Cârțu): «Nu-l cunosc, dar vreau să-l văd, ne poate ajuta să luăm campionatul»”, a declarat Gică Craioveanu la podcastul lui Cătălin Oprișan.

Craioveanu a debutat la Constructorul Slatina (Divizia C, 1987), a ajuns la Metalurgistul Slatina (Divizia B, 1988), apoi la FC Drobeta Turnu Severin (1990), unde a jucat alături de idolul său din copilărie, Ilie Balaci.

La Universitatea Craiova a jucat în perioada 1990-1994, cu care a câștigat trei trofee, două Cupe ale României, 1990-1991 și 1992-1993, și titlul de campioană a României, 1990-1991.

Craioveanu, dorință uriașă: „Craiova din nou campioană”

Întrebat de Oprișan ce își dorește cel mai mult, fostul internațional nu a ezitat să spună că vrea ca titlul de campioană să ajungă în Bănie.

„Să fiu fericit, în continuare. Să văd Craiova din nou campioană, după 35 de ani”, a mărturisit Gică Craioveanu.

Universitatea Craiova are patru titluri de campioană în palmares, 1973-1974, 1979-1980, 1980-1981 și 1990-1991. La acestea se adaugă și opt Cupe ale României, cea mai recentă fiind obținută în sezonul 2020-2021, precum și o Supercupa României, cucerită în sezonul 2021-2022.

Universitatea Craiova se află în fața unei zile de foc, cu două meciuri în care întâlnește U Cluj, în finala Cupei României, respectiv pentru titlul de campioană a României.

Finala Cupei României are loc la Sibiu, pe 13 mai, de la ora 20:00, iar „finala” pentru titlu se joacă la Craiova, duminică, 17 mai, de la ora 20:30.

Înaintea partidei din etapa 9 a play-off-ului Superligii, Universitatea Craiova se află pe primul loc, cu 46 de puncte, în timp ce U Cluj este pe locul 2, cu 45 de puncte.

În confruntările directe din acest campionat, gruparea din Bănie a câștigat, scor 2-1 (acasă), în turul sezonului regular, returul s-a încheiat la egalitate, 0-0 (deplasare), iar în manșa tur din play-off, clujenii s-au impus cu 4-0, pe teren propriu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]