Cristi Chivu, discurs de mare diplomat în fața președintelui Italiei

Gigi Grigorescu
Cristi Chivu, discurs de mare diplomat în fața președintelui Italiei
Cristi Chivu, Maurizio Sarri și președintele Italiei, întâlnire de zile mari. Sursa Foto: PROFIMEDIA, 12.05.2026

După ce sâmbătă au efectuat o vizită la Vatican, Cristi Chivu (45 de ani) și jucătorii lui Inter au fost primiți marți la Palatul Quirinal de președintele Italiei, Sergio Mattarella (84 de ani).

Totul s-a petrecut cu o zi înaintea finalei Cupei Italiei, programată pe „Olimpico” din Roma. Inter va întâlni Lazio.

Antrenorul român, proaspăt campion în Serie A, a avut un discurs impresionant. Chivu a accentuat importanța întâlnirii cu șeful statului.

Cristi Chivu, la înălțime în fața președintelui Italiei: „Avem datoria de a fi un exemplu”

E o tradiție ca finalistele Cupei Italiei să fie invitate la Palatul prezidențial. Sergio Mattarella a primit mai întâi delegația lui Lazio, pe jucătorii formației din capitala țării și pe tehnicianul Maurizio Sarri (67 de ani), apoi pe Cristi Chivu și pe noii campioni din Serie A.

„Principalul” nerazzurrilor a lansat un mesaj categoric: atât cei de la Inter, cât și adversarii vor face totul pentru cucerirea Cupei Italiei.

„Bună ziua tuturor! Bună ziua tuturor celor prezenți astăzi! Vă mulțumesc pentru invitația într-un loc atât de simbolic precum Quirinale.

Domnule președinte, nu numai că reprezentați cea mai înaltă funcție a statului italian, pe care o dețineți cu mare merit și angajament, dar sunteți și un om al sportului și al multor valori.

Pentru noi, ca reprezentanți ai lui Inter, este o mare mândrie să fim astăzi aici pentru a sărbători finala Cupei Italiei, care ne va vedea confruntându-ne cu Lazio.

Italia recunoaște valoarea educațională și socială a sportului, așa că este, de asemenea, o responsabilitate semnificativă pentru noi să fim astăzi aici, tocmai pentru că, în calitate de antrenori și sportivi, trebuie să fim purtători de valori.

Avem datoria de a fi un exemplu pentru toți băieții și pentru toate fetele care ne urmează.

Mâine, noi și cei de la Lazio vom încerca să onorăm această mare competiție punând pe teren cea mai bună versiune a noastră. Vă mulțumesc, domnule președinte, vă mulțumesc foarte mult pentru tot”, a spus Cristi Chivu, potrivit Sky Sport.

Victorie zdrobitoare pentru Inter în ultimul meci direct

Sâmbătă, Inter a făcut instrucție cu Lazio, chiar pe terenul trupei biancoceleste, învingând-o cu 3-0 în etapa 36 din Serie A.

Este evident că cea mai puternică echipă din campionat pornește miercuri ca mare favorită în ultimul act al Cupei Italiei. Partida va debuta la ora 22:00.

„Chivu face totul bine: de la combinația Thuram-Lautaro în atac pentru o ultimă încercare premergătoare Cupei, până la rotația în alte compartimente”, au scris ziariștii de la Leggo, care i-au acordat tehnicianului român nota 7 după partida dintre Lazio și Inter.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
David Popovici, de neoprit la Europene! A câștigat semifinala de 200 m liber și e cu un pas în marea finală
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce se ocupă acum Marina Dina, fosta asistentă TV a lui Mihai Morar de la Antena Stars. S-a retras din televiziune în 2010
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Promotor.ro