Sorana Cîrstea va avea o adversară dificilă în semifinale. Duel încins SUA – Rusia

Sorana Cîrstea va avea o adversară dificilă în semifinale. Duel încins SUA – Rusia
Sorana Cirstea celebrand victoria la Roma, SURSA FOTO: Profimedia 12 mai 2026

Sorana Cîrstea continuă parcursul spectaculos de la turneul WTA 1000 de la Roma și s-a calificat în semifinalele competiției după o nouă prestație impresionantă.

Românca a trecut în „sferturi” de Jelena Ostapenko, scor 6-1, 7-6, și așteaptă acum să afle cu cine va lupta pentru un loc în marea finală.

Sorana Cîrstea așteaptă câștigătoarea dintre Coco Gauff și Mirra Andreeva

În semifinalele turneului din capitala Italiei, Sorana Cîrstea o va întâlni pe învingătoarea duelului dintre Coco Gauff și Mirra Andreeva.

Partida dintre americancă și rusoaică este programată pe 12 mai, de la ora 20:00. Astfel, Sorana va avea în față încă o adversară de top în încercarea de a ajunge în finala competiției de la Roma. Coco Gauff și Mirra Andreeva sunt două dintre cele mai valoroase jucătoare din noua generație a tenisului mondial. Americanca ocupă în prezent locul 4 WTA și a fost anul trecut până pe poziția secundă în clasamentul mondial. De partea cealaltă, Mirra Andreeva are doar 19 ani, însă este deja pe locul 7 WTA și este considerată una dintre cele mai mari speranțe ale circuitului feminin.

Potrivit programului anunțat, semifinala dintre Sorana Cîrstea și câștigătoarea duelului Gauff – Andreeva ar urma să se dispute joi, 14 mai. Meciul este programat să înceapă nu mai devreme de ora 16:00.

La 36 de ani, Sorana Cîrstea joacă un tenis spectaculos la Roma și confirmă forma excelentă arătată în ultimele luni. Românca a impresionat în special în duelul cu Aryna Sabalenka, liderul mondial, pe care a eliminat-o într-un meci dramatic.

Acum, Sorana este la doar un pas de o finală uriașă în capitala Italiei. După eliminarea surprinzătoare suferită în fața româncei, Aryna Sabalenka a avut doar cuvinte de laudă pentru Sorana Cîrstea. 

Deși a anunțat că sezonul 2026 va fi ultimul din cariera sa, Sorana Cîrstea a glumit după victoria cu Sabalenka și a spus că un triumf la Roma ar putea să o facă să se răzgândească.

„Este absolut incredibil să fiu în semifinale aici”

„Mereu am spus că tot ce contează sunt aspirațiile, visurile. Este absolut incredibil să fiu în semifinale aici, doar mă bucur de săptămâna mea de la Roma de până acum.

Jelena este o adversară foarte bună, dar la acest nivel trebuie să fii pregătită să joci agresiv. Sper să pot să merg mai departe (n.r. În limba italiană).

Vă mulțumesc tuturor. Eu vorbesc mai bine spaniolă. Vă mulțumesc, ne vedem mâine”, a declarat Sorana Cîrstea la finalul meciului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Ultimul tren pentru casele fără autorizație: românii au la dispoziție un an să le pună în legalitate sau riscă demolarea
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Descopera.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro