Eddy Gnahore (32 de ani) și Kennedy Boateng (29 de ani) ar putea ajunge de la Dinamo la Rapid. Asta dacă Daniel Pancu (47 de ani), viitorul antrenor din Giulești, va da curs propunerii lansate de Dumitru Dragomir (79 de ani), fostul șef al LPF.
Atât Gnahore, cât și Boateng se află pe ultima sută de metri din contractele cu Dinamo, iar în opinia lui Dragomir cei doi pot veni „la pachet” în schimbul a cel mult 5 milioane de euro.
Gnahore are o cotă de piață de 750.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, în timp ce Boateng este cotat la 1,2 milioane de euro.
Daniel Pancu, foarte posibil viitorul antrenor din Giulești, dacă plătește clauza de reziliere a contractului cu CFR Cluj, a primit o propunere de transfer de jucători din partea lui Dumitru Dragomir.
Propunerea fostului șef de la LPF îi vizează pe Eddy Gnahore și Kennedy Boateng, ale căror contracte cu Dinamo expiră la finalul lunii iunie 2026.
„Primul pe care l-aș lua e Gnahore de la Dinamo. Primul transfer la Rapid. I-aș da 2 milioane. E cel mai bun din țară aproape. Mai bine ar fi să vină Gnahore și Boateng, la pachet.
Aș da 4-5 milioane pe ei, contract de 3 ani, cu salarii bune ca să nu mai plece. Vor să plece? 10 milioane clauză. Și pe ăla de la U Cluj. Aș da 3 milioane acum pe el, pe Coubiș”, a declarat Dragomir pentru Fanatik.
Totodată, Dragomir a subliniat că este important să fie adus și un mijlocaș și a dat exemplul Barcelonei, campioana Spaniei, care „n-are niciun atacant”, dar care se descurcă de minune pe mijlocul terenului.
„Domnule, încă o dată spun, dacă faci mijlocul terenului să îi pasezi, să îi omori pe toți, câștigi tot. Da, și un vârf de atac, poftim. Cu 15-16 milioane îmi aduc 4 jucători.
Pentru titlu, Șucu trebuie să bage 15 milioane, iar ca să joace în cupele europene 25. L-aș mai lua și pe Tudose de la FC Argeș, pe care își scoate banii. Și să vedeți voi cum ia campionatul după”, a mai spus Mitică Dragomir.
Gnahore a venit în ianuarie 2024 la Dinamo, de la Ascoli, pe când avea o cotă de piață de doar 400.000 de euro.
De-a lungul carierei a evoluat la Franța, la CFF Paris (U18), Chateauroux (U17), Amiens, în Anglia, la Manchester City (U18) și Birmingham (U18 și U23), în Italia, la Carrese, Napoli, Carpi, Crotone, Perugia, Palermo și Ascoli, și în China, la WH FC.
Pentru Dinamo a jucat în 95 de meciuri, cu șase goluri înscrise și cinci pase decisive.
Boateng s-a alăturat lui Dinamo în vara lui 2024, în urma unui transfer din Austria, de la Lustenau, iar cota sa de piață la acel moment era de 400.000 de euro.
A mai jucat la West African Football Academy și Santa Clara (Portugalia), iar în Austria a evoluat la LASK, SV Ried și Lustenau.
În tricoul „câinilor” a adunat 72 de meciuri, cu opt goluri marcate și două pase decisive.
Contractele celor doi fortbaliști expiră la finalul lunii iunie, iar prelungirea acestora depinde de calificarea în Conference League, după cum a afirmat Andrei Nicolescu, oficialul lui Dinamo.