Acasa » Fotbal Extern » Doi fotbaliști români din Anglia, la un pas să fie transferați de Dan Șucu la recomandarea lui Răzvan Raț

Doi fotbaliști români din Anglia, la un pas să fie transferați de Dan Șucu la recomandarea lui Răzvan Raț

Doi fotbaliști români din Anglia, la un pas să fie transferați de Dan Șucu la recomandarea lui Răzvan Raț
Dan Sucu si Razvan Rat pe stadionul clubului Genoa, Sursa foto: Profimedia 11 mai 2026

Răzvan Raț i-a recomandat doi tineri jucători români din Anglia lui Dan Șucu pentru Academia Genoa.

Fostul internațional român joacă un rol important în cadrul clubului italian condus de milionarul Dan Șucu (63 de ani). Patronul de la Mobexpert a dat lovitura în 2024, când a devenit acționar majoritar la cel mai vechi club din Italia.

L-a cooptat imediat, în echipa sa, pe Răzvan Raț (44 de ani). Fostul căpitan al naționalei României este membru al Consiliului de Administrație și consilier sportiv. Și-a luat în serios rolul în cadrul clubului genovez și a făcut două propuneri interesante pentru viitorul clubului.

Doi tineri jucători români au dat probe la Genoa, la recomandarea lui Răzvan Raț

La Genoa sunt planuri mari de la venirea lui Dan Șucu. Se încheie al doilea sezon de când milionarul român a preluat echipa. Alături de el, Răzvan Raț se ocupă și de viitorul clubului, astfel că urmărește cu atenție tineri jucători pe care îi poate coopta la academie.

Sunt deja trei fotbaliști români în cadrul academiei, care au planuri mari să ajungă la echipe de top: Ianis Dobrescu, Fernando Pellegrini și Mihai Calițoiu.

În cadrul unui podcast, Răzvan Raț a anunțat că doi fotbaliști de la Eagles Football Academy au dat probe la gruparea „grifonilor”. Așteaptă raportul acestora pentru a lua o decizie finală.

„Genoa a testat și a luat jucători români la academie prin intermediul meu. Sunt trei juători români în acest moment la academie. Plus că am mai avut jucători români în probe, dar nu au confirmat.

Am mai avut săptămâna trecută (n.r. acum două săptămâni) la probe doi jucători români de la Eagles, academia din Anglia a lui Gabi Dumitru. Am vorbit cu directorul academiei și a spus că așteptăm rapoartele”, a declarat Răzvan Raț, la iamsport.

Academia de la care Șucu poate transfera jucători, fondată de un alt român

Fostul fotbalist de la Dinamo, Rapid și FC Argeș a înființat o academie de fotbal la Londra, în 2013,  pentru copii și juniori. Gabriel Dumitru a pus bazele unui proiect spectaculos departe de țară, iar de câțiva ani colaborează cu echipe de top din Europa.

Numele „Eagles” vine de la pasiunea sa pentru gruaprea piteșteană, acolo unde a evoluat mai mulți ani. Gabi Dumitru a pornit de jos după ce „a pus ghetele în cui”. A lucrat în construcții, ca șofer la o fabrică și a ajuns chiar și manager la aceeași fabrică de pâine. A urmat cursurile de antrenor, iar acum conduce bazele de pregătire ale academiei sale, care are filială și în Spania.

  • Gabriel Dumitru, fost fotbalist între 1988 – 2000 în primul eșalon din România, a adunat 250 de meciuri și a marcat 35 de goluri.