Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Zeljko Kopic, critici pentru Cătălin Cîrjan după Dinamo – FC Argeș: „Nu am fost mulțumit!”

DECLARAȚII Zeljko Kopic, critici pentru Cătălin Cîrjan după Dinamo – FC Argeș: „Nu am fost mulțumit!”

Cristian Hitruc
Zeljko Kopic, critici pentru Cătălin Cîrjan după Dinamo - FC Argeș: „Nu am fost mulțumit!”
Zeljko Kopic în timpul meciului Dinamo - FC Argeș SURSĂ: Sportpictures

Zeljko Kopic a vorbit despre Cătălin Cîrjan, la finalul meciului pe care Dinamo București l-a câștigat în fața celor de la FC Argeș, scor 2-1, și a explicat de ce acesta a fost primul fotbalist pe care l-a schimbat.

Conform celor relatate de tehnicianul croat, Cătălin Cîrjan nu traversează cea mai bun perioadă și a întâmpinat probleme medicale în ultimele săptămâni.

Zeljko Kopic, nemulțumit de evoluția lui Cătălin Cîrjan

Dinamo București și FC Argeș s-au întâlnit duminică, 10 mai 2026, în etapa a opta din play-off-ul Superligii României, într-o partidă pe care „câinii” au câștigat-o cu scorul de 2-1.

Cătălin Cîrjan a fost titularizat de Zeljko Kopic, dar a fost primul jucător înlocuit, în minutul 61. La finalul meciului, tehnicianul croat a explicat de ce a luat această decizie.

„(Cîrjan schimbat primul) Nu a fost în formă bună. Nu am fost mulțumit. A avut niște probleme cu genunchiul. Felul în care te antrenezi e important pentru mine. Acolo primești informații despre jucători.

El nu a fost 100% sănătos în ultimele două săptămâni. Într-un astfel de meci, cu multe dueluri, e greu să joci”, a declarat Zeljko Kopic, la PrimaSport.

Mulțumit de punctele obținute

Zeljko Kopic s-a arătat mulțumit de jocul prestat de echipa lui și de atitudinea pe care jucătorii au avut-o în partida cu FC Argeș.

„Sunt foarte fericit, sunt puncte importante, le merităm. Am fost foarte buni în primele 30 de minute. Argeșul a presat. Au căutat să nu ne ofere oportunități. Energia a fost bună.

A schimbat Andone 3 jucători și au început să joace mai bine. Ne-am asumat anumite riscuri, am depus efort, am câștigat acest meci cu spiritul de echipă. Am dat totul pe teren, conexiunea dintre jucători a contat.

Asta vorbesc mereu, avem momente bune, momente rele. Avem anumite limite. Felul în care lucrează jucătorii, cum muncesc pentru club, e foarte important.

Boateng este foarte important pentru noi. Ați văzut cum a sărbătorit golul, cu ce energie. E fantastic să lucrezi cu astfel de jucători.

(Opruț e o pierdere mare?) Da. Trebuie să vedem care este cea mai bună opțiune pentru meciul cu CFR. Avem o săptămână să căutăm cea mai bună formulă pentru acel meci.

(Revin suporterii cu CFR?) Nu sunt deciziile mele. Vreau să fiu cel care conectează pe toată lumea. Îi înțeleg. Clubul face totul pentru a rezolva această problemă. Eu, ca antrenor, vreau să îi avem alături de noi.

(O predicție pentru Barcelona – Real Madrid?) Va fi un meci fantastic. Cred că va câștiga Barcelona”, a mai spus Zeljko Kopic, conform sursei menționate anterior.