Jucătorul român Alex Mitriță a marcat un gol senzațional din lovitură liberă și îi forțează mâna selecționerului României, Gică Hagi.
Transferat în China în luna iunie, Alex Mitriță are două goluri și 4 pase de gol în 6 meciuri din campionatul Chinei. Nu ar fi exclus ca Hagi să-l cheme la națională pe fostul lui fotbalist de la FC Viitorul.
Fostul internațional român Alex Mitriță are un sezon excelent în China, la Zhejiang FC. El a marcat de două ori și a oferit colegilor 4 pase decisive, în cele 6 meciuri în care a fost pe teren.
În țara asiatică, întrecerea înternă a început în martie, iar mijlocașul român a lipsit 4 meciuri în care a fost suspendat, plus unul, deoarece a fost lăsat în afara lotului.
În cea mai recentă etapă de campionat, când Zhejiang FC a remizat, 1-1, pe teren propriu, cu TJ Jinmen Tiger, românul a deschis scorul în minutul 81, cu o execuție senzațională.
El a executat o lovitură liberă de la marginea careului, mult în lateral, pe stânga, dintr-un unghi foarte închis.
Chiar dacă șansele de reușită erau reduse, Mitriță a tras puternic pe colțul scurt, iar portarul, mascat de colegii din zid, a văzut mingea în ultimul moment ți nu a făcut altceva decât să o devieze cu piciorul în plasă.
Formația gazdă și cei prezenți în tribune nu au avut timp să se bucure prea mult, deoarece Xadas a egalat din lovitură de la 11 metri, în minutul 90+13.
În urma acestui rezultat, Zhejiang FC a ajuns la 10 puncte și se află pe locul 8. Din cauza faptului că multe echipe au început competiția cu deficit de puncte, clasamentul nu reflectă forma de moment a celor 16 formații.
Cele mai mari sancțiuni le-au primit Shanghai Shenhua și Tianjin Jinmen Tiger, ambele câte 10 puncte, urmate de Qingdao Hainiu (-7 puncte), Shandong Taishan și Henan Songshan Longmen (-6), plus Zhejiang, Beijing Guoan, Shanghai Port și Wuhan Three Towns (toate -5).
Alexandru Mitriță a jucat doar 6 dintre cele 11 meciuri ale Super League, deoarece a primit o suspendare drastică după runda 4.
Formația lui a fost învinsă pe teren propriu, cu 0-1, de către Chongqing Tonglianglong, la care Alex Cîmpanu, împrumutat din iarnă de la FC Botoșani până la finalul anului, a fost titular și i-a lăsat locul în ultimul sfert de oră lui Yu-Hei Ng.
Nervos pe final de meci, Mitriță l-a tras de păr pe Zhenquan Li, motiv pentru care a primit cartonaș roșu în minutul 89. Ca urmare, a fost amendat cu 65.000 de euro și suspendat 4 etape.