FC Botoşani și Petrolul au încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul din etapa a opta din play-out-ul Superligii. Partida a fost însă marcată de un incident a cărui gravitate nu se cunoaște încă.
Fundașul Petrolului Yohan Roche a fost lovit în plină figură de un șut al unui atacant advers. Fotbalistul din Benin a acuzat șocul, dara continuat meciul, până când a simțit amețeli. El a solicitat înlocuirea și i-a lăsat locul lui Prce.
După meci, Roche a acuzat stare de rău și din această cauză a fost transportat de urgență la spital, unde se află și acum sub supraveghere medicală. Starea sa este stabilă, dar efectele comoției sunt momentan greu de definit.
Cât privește jocul, după o primă repriză în care jucătorii celor două echipe doar şi-au reglat ţintele, Grozav, în minutul 6, şi Marco Dulca, în minutul 32, trimiţând la distanţă de poartă, partea secundă a adus şi golurile.
Primii au înscris oaspeţii, prin Chică-Roşă, care a scăpat singur cu Luka Kukic şi l-a învins pe acesta cu un şut din careu. Petrolul a scăpat însă victoria printre degete. Dongmo a faultat în propriul careu şi arbitrul Szabolcs Kovacs a dictat penalti, iar Mailat a transformat lovitura de pedeapsă, în minutul 81.
Oaspeţii au jucat în zece din minutul 90+3, după eliminarea lui Boţogan, pentru un fault foarte dur la Ongenda. S-a terminat FC Botoşani – Petrolul 1-1 şi, înaintea ultimei etape din play-out, FC Botoşani e pe locul 3, cu 33 de puncte, iar Petrolul are 25 de puncte, fiind a şasea în ierarhie.
După meci, Mehmet Topal, antrenorul Petrolului, a ținut să-l felicite, în special, pe portarul echipei sale, Raul Bălbărău, pentru că a salvat punctul echipei cu o paradă uluitoare în prelungiri.
”Am avut șansa să joc multe meciuri când am fost fotbalist. N-am mai avut un moment atât de stresant ca acum. A fost un meci greu. E important că jucătorii mei au încercat să dea totul. Era un meci pe care-l puteam câștiga. A fost important să luăm un punct aici, am jucat împotriva unei echipe bune pe teren propriu. În ultimele 4-5 minute, după cartonașul roșu, a trebuit să protejăm rezultatul.
Bălbărău ne-a salvat viața prin intervențiile sale. Îi suntem datori pentru paradele pe care le-a avut în acest meci. Toți jucătorii trebuie să-i mulțumească lui Bălbărău”, a spus Topal, după meci.