Lupta pentru titlul din Superliga este departe de a fi încheiată, chiar dacă Universitatea Craiova conduce clasamentul cu trei etape înainte de final.
Mihai Stoica este convins că oltenii încă pot pierde campionatul și consideră că următoarea rundă poate schimba complet situația din clasament.
Oficialul celor de la FCSB crede că Universitatea Cluj are încă șanse reale la titlu, mai ales datorită programului din următoarele etape. În opinia lui Mihai Stoica, meciurile din runda următoare vor cântări decisiv. Universitatea Craiova joacă în deplasare cu CFR Cluj, în timp ce Universitatea Cluj primește vizita Rapidului.
Universitatea Craiova și Universitatea Cluj se vor întâlni pe stadionul „Ion Oblemenco” într-un meci care poate decide campioana. Mihai Stoica spune că, în cazul în care U Cluj ajunge să depindă doar de propriile rezultate înaintea acelui duel, presiunea se poate muta complet pe umerii oltenilor.
În plus, oficialul FCSB este convins că factorul psihic poate deveni decisiv într-un final atât de tensionat de sezon.
Pentru a explica presiunea uriașă care apare în astfel de momente, Mihai Stoica a amintit de finalul dramatic de campionat trăit de FCSB în trecut. În opinia sa, exact acest tip de blocaj poate apărea și la Universitatea Craiova dacă va ajunge să joace titlul în ultima etapă.
„Haideți să vedem dacă nu cumva la Craiova, în penultima etapă, va fi și Universitatea Cluj la mâna ei. Dacă Universitatea Craiova nu câștigă la Cluj cu CFR… Dacă Universitatea Cluj face un rezultat mai bun decât Universitatea Craiova în etapa următoare, atunci e la mâna ei. Și dacă e la mâna ei și bate la Craiova, s-ar putea să fie anul Universității Cluj. Dacă bate Craiova la CFR, s-a terminat, în opinia mea.
(n.r. Despre faptul că Universitatea Craiova joacă în ultima etapă în Giulești, iar Rapidul este într-o situație foarte delicată în prezent) Știu, dar problema nu este… Noi am jucat cu Urziceniul în ultima etapă cu Steaua (n.r. FCSB), care se chinuia să termine pe locul 6. Noi eram în formă, bătusem la Timișoara, bătusem la Galați, bătusem pe Dinamo, nu părea că ne poate opri cineva. Ne-au tremurat genunchii la meciul ăla” a spus Mihai Stoica la Fanatik.
Mihai Stoica nu s-a referit doar la clasament, ci și la evoluțiile recente ale Universității Craiova.
Acesta a spus că liderul actual nu l-a impresionat complet în ultimele etape și a dat exemplul victoriei obținute cu Dinamo, meci în care oltenii au avut și multă șansă.
„E posibil orice. La meciul cu Dinamo a câștigat cu mare șansă, având golul ăsta (n.r. cel marcat de Nsimba pe final după un offside anterior), Dinamo a dat bară la 1-1. La ce s-a jucat, Dinamo nu avea voie să piardă meciul. Craiova nu a marcat un gol regulamentar. Te mai uiți și la joc. Ok, nici Universitatea Cluj nu excelează, s-a chinuit cu FC Argeș. La CFR, în opinia mea, am văzut meciul (n.r. cu Rapid), nu mi s-a părut presiune, mi s-a părut că jucau cu prea multă dezinvoltură. Am văzut la Camora pasa aia neglijentă cu capul”, a completat oficialul FCSB.