Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Dorinel Munteanu a făcut anunțul după ce Hermannstadt a smuls un punct la ultima fază cu Slobozia: „Ăsta e primul obiectiv!”

DECLARAȚII Dorinel Munteanu a făcut anunțul după ce Hermannstadt a smuls un punct la ultima fază cu Slobozia: „Ăsta e primul obiectiv!”

Florentin Dincă
Dorinel Munteanu a făcut anunțul după ce Hermannstadt a smuls un punct la ultima fază cu Slobozia: „Ăsta e primul obiectiv!”
Foto: Sport Pictures

Hermannstadt a scos un punct extrem de important în deplasarea cu Unirea Slobozia, scor 2-2, atacantul Marko Gjorgjievski punctând în minutul 90+7.

La finalul jocului, Dorinel Munteanu, antrenorul sibienilor, susține că primul obiectiv este să salveze echipa de la retrogradare, iar mai apoi, dacă oamenii din conducere vor avea răbdare cu el, va reuși să construiască o trupă foarte puternică.

Anunț de ultimă oră al lui Dorinel Munteanu după ce lui Hermannstadt „i-a trecut glonțul pe la ureche” în meciul cu Unirea Slobozia

Hermannstadt a rămas pe loc de baraj, după ce a obținut o remiză de aur pe terenul Unirii Slobozia, scor 2-2, după reușita lui Marko Gjorgjievski la ultima fază a meciului.

la flash-interviu, Dorinel Munteanu dezvăluie că primul obiectiv impus este să scape echipa de la retrogradarea în liga secundă, indiferent de condiții, iar mai apoi, dacă șefii clubului îl vor mai menține în funcție, atunci va încerca să facă o echipă de top la Sibiu.

„Nu ştiu dacă în echipă nu este un moral bun, ar trebui ca toată lumea să fie lângă echipă şi să o susţină. De la începutul anului s-a început prost, nu am reuşit să fac din decembrie foarte multe, să schimb, am adus nişte jucători, dar trebuie toţi să punem umărul ca să salvăm echipa, indiferent de condiţii, pentru că primul obiectiv este să salvez echipa. După voi construi, dacă vor avea răbdare şi timp şi dacă ne vom înţelege, vom construi o echipă foarte puternică”, a declarat Dorinel Munteanu, potrivit PrimaSport.

Foto: Sport Pictures

L-a remarcat pe David Lazar. „A făcut o partidă bună”

Antrenorul lui Hermannstadt a ținut să-l felicite pe portarul David Lazar, cel care a parat în prima repriză o lovitură de la 11 metri, executată de Said, și a respins senzațional în corner o lovitură de cap a aceluiași Said, în minutele de prelungire ale primului mitan.

„Adversarul şi-a dorit şi el foarte mult, ca şi noi. Nu ne-a ieşit nimic în prima repriză, putea să fie 2-0, au avut penalty, dar portarul a făcut o partidă bună.

Am încercat să controlăm jocul în repriza a doua, pot să spun că astăzi şi-au făcut treaba foarte, foarte bine şi sunt bucuros, îi felicit pentru acest punct muncit, spun eu, pe care putem să mai facem calcule, să fim pregătiţi pentru jocurile de baraj”, a conchis antrenorul sibienilor.