Naționala de fotbal a Italiei a ratat pentru a treia oară la rând Cupa Mondială, însă se zvonește în continuare că „squadra azzura” ar putea ajunge totuși la turneul final în locul Iranului, stat aflat în conflict armat cu Statele Unite, una dintre cele trei gazde ale competiției.
Legendarul fost mare fotbalist peninsular Fulvio Collovati consideră însă că o astfel de decizie a organizatorilor ar fi de-a dreptul umilitoare din punct de vedere sportiv, pentru tot ce a însemnat în trecut marea echipă a Italiei.
Prima reprezentativă a Italiei a ratat și această ediție a Cupei Mondiale, a treia consecutivă, însă speculațiile continuă în legătură cu faptul că „squadra azzura” ar putea participa la turneul final în locul Iranului, țară aflat în război cu SUA, una dintre cele trei gazde ale competiției.
Fostul mare internațional Fulvio Collovati consideră o astfel de decizie ar fi cu adevărat umilitoare din punct de vedere sportiv, pentru tot ceea ce a reprezentat naționala Italiei în fotbalul mondial de-a lungul timpului.
„Unii oameni au promovat aceste idei mai mult la nivel politic decât sportiv. Sincer, nici măcar nu le-am luat în considerare. Ar fi umilitor din punct de vedere sportiv. În sport, ceea ce contează este terenul și rezultatul. Nu poți ajunge acolo pe scurtături. Italia nu s-a calificat la ultimele trei Cupe Mondiale și asta nu este o coincidență.
Se poate întâmpla o dată, chiar de două ori, dar a treia oară înseamnă că există probleme serioase. Înainte de acele trei calificări ratate, fuseserăm eliminați în primul tur de două ori la rând. Este o criză care durează de 20 de ani, din 2006. Înainte de a ne gândi la admiterea la Cupa Mondială, trebuie să ne gândim la reforme”, a spus Collovati pentru scommesse.io.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2F8120465-heptamediafaxfoto-dpahepta-1400x933.jpg)
Foto: Mediafax Foto
Ex-câștigătorul Cupei Mondiale din 1982 cu naționala Italiei consideră că nu este suficient să fie schimbați oameni din federația sau din staff-ul primei reprezentative, ci este nevoie de reforme importante în fotbalul intern, și în principal cele legate de investiția în tineri și utilizarea acestora în Serie A.
„Poți schimba câți oameni vrei, dar fără reforme, nimic nu se va schimba. Trebuie să intervenim în dezvoltarea tineretului, să investim în jucători tineri și să le cerem cluburilor să-i includă în loturi și să-i joace efectiv în Serie A. Altfel, vom rămâne nemișcați în același loc”, a conchis Collovati.