Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Adio, câini! Dinamo își schimbă celebra emblemă de la 1 iulie. SONDAJ: îți place cum arată noua stemă?

BREAKING NEWS Adio, câini! Dinamo își schimbă celebra emblemă de la 1 iulie. SONDAJ: îți place cum arată noua stemă?

Adio, câini! Dinamo își schimbă celebra emblemă de la 1 iulie. SONDAJ: îți place cum arată noua stemă?
Foto: Sport Pictures

Conducerea lui Dinamo a luat o decizie istorică și se pregătește să renunțe la „câinii” de pe celebra emblemă.

Începând cu data de 1 iulie 2026, clubul din „Ștefan cel Mare” va avea o nouă stemă. Președintele Andrei Nicolescu a anunțat că se va renunța la sigla veche pe care Dinamo 1948 S.A o folosea, sub formă de împrumut, de la ACS FC Dinamo („Dinamo Badea”).

Andrei Nicolescu a prezentat noua stemă a lui Dinamo București

Fanii „câinilor” au parte de o surpriză din partea conducerii clubului înainte de noul sezon. După mai bine de 21 de ani, Dinamo renunță la sigla cu cei doi câini pe care jucătorii au purtat-o pe piept din 2004.

Se anunță schimbări majore, iar una dintre cele mai importante este chiar schimbarea siglei clubului. Fanii așteaptă deja de mulți ani un nou stadion, dar înainte de revenirea în „Ștefan cel Mare”, au parte de o schimbare de imagine. Andrei Nicolescu a anunțat că a fost creat o emblemă nouă, de la zero, pe care clubul o va deține în exclusivitate.

„Dinamo nu a fost niciodată un club static. A trecut prin generații, prin vârfuri și prin căderi, dar a mers mereu mai departe. Iar identitatea unui club ca Dinamo nu poate rămâne blocată într-o formă, oricât de atașați am fi de ea. Trebuie să păstreze esența, dar să știe să vorbească prezentului. Noua siglă nu e o ruptură și nu e o negare a trecutului. Din contră, vine din el. Dar este, în același timp, un început clar, asumat.

Un semn că intrăm într-o etapă în care lucrurile trebuie să fie coerente, profesioniste și recognoscibile peste tot: pe echipament, în stadion, în digital. Am trecut printr-o perioadă grea, iar reconstrucția nu se face doar pe teren. Se vede și în felul în care arăți, în felul în care te prezinți. Din punctul nostru de vedere, noua siglă este un moment important, unul care marchează direcția.

Pentru noi, ea este și o punte peste timp. O încercare de a ține laolaltă o istorie lungă, cu tot ce a avut ea, triumf și rătăcire, forță și fragilitate, și de a o aduce într-o formă care să vorbească și celor care vin. Dacă reușim asta, atunci nu am schimbat doar un simbol. Am reușit să spunem, din nou, cine suntem”, a spus preşedintele lui Dinamo pentru Sportsnet.

Față de vechea emblemă pe care apăreau doi câini și care era deținută de fostul acționar, Nicolae Badea, noua siglă a fost stilizată și cuprinde doar un cap de câine pentru a face trimiterea la celebra poreclă ca și până acum.

Noul logo cuprinde litera „D”, inițiala clubului Dinamo, simbolul identității clubului. Logo-ul e în culoarea roșie, cea tradițională a echipei, asociată cu energie și pasiune. Apare și capul de câine roșu, simbol al loialității, agresivității și a spiritului de luptă.

În partea stânga sus este o stea galbenă care reprezintă faptul că au fost câștigate minimum 10 titluri la nivel național.

FOTO: facebook Dinamo Bucuresti

Îți place noua stemă Dinamo București?

Îți place noua stemă Dinamo?

Loading ... Loading ...