Ionuț Chirilă a fost printre spectatorii care au urmărit din tribune duelul de handbal masculin dintre Dinamo și Buzău, care a adus un nou titlu pentru gruparea din „Ștefan cel Mare”.
Tehnicianul a stat alături de președintele Ionuț Popa, în condițiile în care Chirilă are șanse mari să fie antrenorul celor de la CS Dinamo în sezonul viitor.
Liber de contract de o bună bucată de timp, Ionuț Chirilă și-a făcut apariția la duelul pe care Dinamo l-a avut cu Buzău, partida contând pentru penultima etapă a campionatului.
Invitat de președintele Ionuț Popa, Chirilă a fost remarcat imediat de fani, care l-au întrebat dacă o va prelua pe CS Dinamo din sezonul viitor.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F05%2Fionut-chirila-handbal-1400x1050.jpg)
Ionuț Chirilă a fost în tribune la meciul lui Dinamo cu Buzău Foto: ProSport
Tehnicianul care a pregătit-o ultima oară pe Academica Clinceni a stat în zona VIP și a văzut cum Dinamo și-a spulberat rivala la titlu în cel mai important meci al sezonului. Roș-albii s-au impus clar, scor 36-27, astfel încât și-au asigurat un nou event pe plan intern, dovedind că este cea mai bună echipă din România.
În jur de 1.500 de spectatori au urmărit din tribune victoria lui Dinamo, care a cucerit recent și Cupa României, după Final Four-ul care a avut loc la Timișoara, în perioada în care președintele FRH era Constantin Din.
Pentru handbaliștii lui Dinamo, care vor fi pregătiți și în sezonul viitor de Paulo Pereira, urmează acum o nouă participare în Liga Campionilor, de această dată în noul format al competiției.
Prezența lui Ionuț Chirilă la meciul de handbal dintre Dinamo și Buzău n-a fost una întâmplătoare.
Antrenorul ajuns la vârsta de 60 de ani se pregătește să o preia pe CS Dinamo, care speră să se mețină la nivelul eșalonului secund.
„Câinii” din Liga 2 au câștigat un meci extrem de important la Câmpulung, scor 1-0, iar acum se pregătesc de baraj, după ce au evitat retrogradarea directă în Liga 3.
De la CS Dinamo a plecat recent Florin Bratu, cel care a promovat echipa în Liga 2. Fostul atacant a decis să meargă la Metaloglobus, care a retrogradat însă în eșalonul secund, după ce în prima parte a sezonului a fost pregătită de Mihai Teja.