Acasa » Cupa României » FRF intervine în urma scandalului cu biletele de la finala Cupei României: „Există frustrare”

FRF intervine în urma scandalului cu biletele de la finala Cupei României: „Există frustrare”

Sonia Baciu
FRF intervine în urma scandalului cu biletele de la finala Cupei României: „Există frustrare”
FOTO: Mediafaxfoto

Alexandru Cândea, reprezentant FRF, a intervenit în urma scandalului cu biletele de la finala Cupei României, dintre U Cluj și Universitatea Craiova, care va avea loc pe 13 mai, la Sibiu.

Potrivit oficialului, deși capacitatea stadionului este de aproape 13.000 de locuri, forul nu a putut oferi decât 11.500 de bilete, fiecare dintre echipe beneficiind de număr egal de bilete. Cele 2.000 de bilete pentru publicul neutru au fost scoase la vânzare pe site-ul FRF și au fost epuizate în numai 4 minute, fapt ce a dus la acuze din partea suporterilor celor două finaliste.

FRF intervine în urma scandalului cu biletele de la finala Cupei României

Epuizarea biletelor de la finala Cupei României, destinate publicului neutru, într-un timp record, a stârnit un adevărat scandal în rândul suporterilor Universității Craiova și U Cluj. Alexandru Cândea, reprezentantul FRF, a intervenit în acest scandal și a explicat modul în care au decursul lucrurile de la punerea biletelor în vânzare, subliniind că o situație similară a fost și la meciul de baraj CM 2026, cu Turcia, când biletele, puține la număr, s-au vândut aproape instant.

„În momentul în care am dat drumul la vânzarea biletelor pe site erau 7.000 de utilizatori. Am monitorizat asta. Am pregătit serverele înainte, le-am dublat. Site-ul nu s-a blocat. Probabil au apărut chestiuni tehnice. Sunt comenzi făcute în paralel. Odată ce îți pui biletul în coș și ești în pending, doar dacă nu faci plata ești scos din site.

Am testat aceeași procedură la meciurile naționalei. Vă asigur că nu am blocat vânzarea de bilete. Același lucru s-a întâmplat și la meciul României cu Turcia. Există frustare, când biletele sunt limitate, se întâmplă așa. Efectiv nu ai cum fizic să oferi la toată lumea. Se întâmplă asta pe orice site.

Noi încercăm să fim cât se poate de transparenți. Mergem pe principiul primul venit, primul servit. E greu să mulțumești pe toată lumea. Unii s-au mișcat mai repede decât alții”, a declarat Alexandru Cândea pentru Fanatik.

Sibiul, decis la începutul lui februarie

Reprezentantul FRF a vorbit și despre modul în care s-a făcut distribuirea biletelor pentru finalistele Cupei României, ținând cont și de capacitatea pe care o are Stadionul din Sibiu, care a fost anunțat ca gazdă pentru ultimul act în februarie 2026, în urma ședinței Comitetului Executiv al FRF.

„Nu putem influența direct unde se joacă și nici cine joacă finala. De asta am luat decizia să anunțăm stadionul din Sibiu înainte. Mai avem doar biletele pe care trebuie să le dăm finaliștilor ca premiu pentru calificarea în ultimul act. Mai trebuie să dăm tichete și sponsorilor. În rest, toate biletele au fost distribuite cluburilor.

Îmi pare foarte rău că s-a întâmplat asta. A fost inevitabil. De fiecare dată când cererea de bilete este mare și capacitatea stadionului mică, se întâmplă asta”, a mai spus Cândea, care a ținut să sublinieze că nu se poate programa un astfel de meci cu un an înainte.

Decizia de a alege Sibiul a venit și ca urmare a experiențelor anterioare, aici având loc finalele edițiilor 2022-2023 (Sepsi) și 2023-2024 (Corvinul Hunedoara), dar și pentru că marile arene din România găzduiesc concerte.

În privința biletelor oferite finalistelor, Cândea a afirmat că în urma discuțiilor avute cu acestea fiecare să primească locurile dintr-o peluză. „Le alocăm 1.000 de bilete în plus în tribuna a doua și încă 200 de bilete pe care pot să le dea abonaților, familiilor jucătorilor. O parte sunt rezervate pentru sponsorii competiției, iar restul au fost puse la vânzare pe site-ul FRF”, a mai spus oficialul.