Paula Ungureanu, unul dintre cei mai buni portari din istoria handbalului feminin românesc, revine în handbal. De această dată, ca antrenoare. După mai bine de șase ani de la momentul retragerii, Paula Ungureanu (46 de ani) își va face debutul în cariera de antrenoare.
Paula Ungureanu a ajuns la un acord cu șefii Coronei, iar din vară se va ocupa de pregătirea portarilor la echipa brașoveană.
Paula Ungureanu va face parte din staff-ul antrenorului norvegian Bent Dahl, cel care va conduce Corona Brașov din această vară.
După ce a spus adio carierei de jucătoare, Paula Ungureanu a absolvit cursurile pentru obținerea Licența Master Coach EHF, însă până acum nu a lucrat în handbal. La Brașov, Paula Ungureanu le va pregăti din sezonul viitor pe Renata De Arruda și pe Kinga Janurik, doi portari de mare valoare care au semnat contacte cu Corona Brașov.
În acest sezon al Ligii Naționale de handbal feminin, Corona mai are de jucat trei meciuri si ocupă locul 3, cu 29 de puncte.
La început acestui an, Mariana Tîrcă a revenit la Corona Brașov. Fosta mare handbalistă a preluat postul de director tehnic la secția de handbal a clubului. Postul era vacant după ce Aurelia Brădeanu demisionase la finalul lui 2025 pentru a da curs ofertei de la CSM București.
Mariana Tîrcă a convins-o pe Paula sa revină în handbal.
„Am revenit în locul unde îmi este inima și sufletul. Am ajuns la concluzia că trebuie să revin și știu că încă mai am multe de spus în handbal. Nu este o situație confortabilă, dar mi-am propus să facem o evaluare corectă a secției de handbal de sus până jos și să facem o strategie coerentă. Pornim din nou de la zero. Reconstruim! Totul pas cu pas!”, spunea Mariana Tîrcă la revenirea în cadrul clubului brașovean.
Paula Ungureanu a început handbalul la Dinamo Brașov. La senioare, Paula a jucat la Rulmentul Brașov, Remin Deva, Hypo Niederosterreich, Dunaferr NK, Podravka Koprivnica, Oltchim, HCM Baia Mare, CSM București și Rapid București.
Pentru echipa națională, Paula a jucat de 163 de ori și a înscris 2 goluri. Are în palmares o medalie de argint cu România la Campionatul Mondial din 2005 și bronzul la CM din 2015, dar și o medalie de bronz la Europenele din 2010.
În România a câștigat de 7 ori titlul și de 5 ori Cupa României. Paula a fost campioană în Austria și Croaţia.