Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Simona Halep » Simona Halep, sfătuită să își caute drumul după retragere: „Să se bucure de viața ei personală”

EXTRA Simona Halep, sfătuită să își caute drumul după retragere: „Să se bucure de viața ei personală”

Sonia Baciu
Simona Halep, sfătuită să își caute drumul după retragere: „Să se bucure de viața ei personală”
FOTO: Mediafaxfoto

Simona Halep (34 de ani) a fost sfătuită de unul dintre primii săi antrenori, Firicel Tomai, să își caute drumul după retragerea din circuit. Aceasta a avut loc în februarie 2025, în timpul turneului Transylvania Open de la Cluj, la numai câteva luni de când revenise pe teren după perioada sa de suspendare, dar în care nu a reușit să ajungă la nivelul la care se consacrase, plus că a avut și câteva probleme medicale ce au forțat-o să renunțe la unele turnee.

Între acestea a fost și turneul de la Madrid Open, pe care l-a câștigat în 2016 și 2017, iar în 2024 a primit un wild-card din partea organizatorilor, asta pentru că poziția sa din clasamentul WTA nu i-a permis accesul pe tabloul principal.

Simona Halep, sfătuită să își caute drumul după retragere

Firicel Tomai (53 de ani), unul dintre primii antrenori ai Simonei Halep, a sfătuit-o pe dubla campioană de Grand Slam (Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019) să își caute drumul după retragerea din circuitul de tenis, care a pus punct unei cariere impresionante, cu 24 de titluri WTA în palmares.

Deși este încă atașată de tenis, Simona Halep nu a dat de înțeles că ar putea trece de cealaltă parte a „barierei” și să își facă propria academie, însă Tomai susține că dacă și-ar propune acest lucru, la cum o cunoaște pe fosta sa elevă.

„Cred că acum vrea să aibă liniștea să se bucure de ce a făcut. Ea, cred, dă timpul înapoi. Este tot balanță, ca și mine, și cred că vede filmul ei înapoi. Dacă, prima dată, doar l-a simțit, l-a trăit, îi trebuie o perioadă să vadă cum a fost. După ce termină acest proces, se poate gândi ce să facă cu această amintire, cu această experiență.

Încă e tânără, trebuie să se bucure de viața ei personală. Sunt sigur că Simona, dacă își dorește ceva, realizează repede, că o fi academie, că o fi altceva”, a declarat Firicel Tomai pentru sport.ro.

Simona Halep încă trăiește tenisul 

Simona Halep nu stă departe de tenis și acceptă invitațiile primite la diferite evenimente. Între cele trecute putem menționa turneul Iași Open 2025, unde a avut un meci demonstrativ, sau Turneul Campioanelor 2025 și Transylvania Open 2026, unde a fost ambasadoare. Luna viitoare, Simona Halep va fi prezentă la Chișinău, unde are loc inaugurarea Centrului Național de tenis, ocazie cu care va participa la un meci demonstrativ, unde va face pereche cu Radu Albot, cel mai bun jucător de tenis din Republica Moldova.

În 13 mai, în cadrul Sports Festival de la Cluj, Simona Halep va avea un meci de gală, în care îi va fi celebrată cariera sa impresionantă alături de nume de marcă din tenis. Astfel, la eveniment vor fi prezenți Andrei Pavel, Elina Svitolina și Gael Monfils, acesta din urmă se află în ultimul său sezon în circuit, precum și Darren Cahill.

Australianul  a intrat în istorie ca fiind singurul antrenor ce a dus pe primul loc patru sportivi diferiți: Leyton Hewitt (cel mai tânăr lider mondial până în 2022, când a fost detronat de Carlos Alcaraz), Andre Agassi (cel mai în vârstă lider mondial), Simona Halep și Jannik Sinner.