Acasa » Fotbal Intern » Superliga » „Un lucru bun pentru mine”. Andrei Prepeliță a aflat că e dorit de jucătorii de la FCSB și a reacționat imediat

„Un lucru bun pentru mine”. Andrei Prepeliță a aflat că e dorit de jucătorii de la FCSB și a reacționat imediat

„Un lucru bun pentru mine”. Andrei Prepeliță a aflat că e dorit de jucătorii de la FCSB și a reacționat imediat
Sursa: Sport Pictures

Andrei Prepeliță, liber de contract după despărțirea de Unirea Slobozia, a reacționat oficial în urma informațiilor potrivit cărora vestiarul și staff-ul celor de la FCSB și-ar dori cooptarea sa la cârma echipei.

Tehnicianul s-a declarat onorat de „ecoul” pozitiv al muncii sale printre jucătorii campioanei, precizând însă că, până în prezent, nu a purtat nicio discuție concretă cu oficialii grupării „roș-albastre”.

Andrei Prepeliță a aflat că e dorit de jucătorii de la FCSB și a reacționat imediat: „Un lucru bun pentru mine”

Vestiarul și echipa tehnică de la FCSB l-ar dori pe Andrei Prepeliță pe banca tehnică, dar Mihai Stoica prioritizează în prezent aducerea unui tehnician străin, anunța Fanatik în urmă cu o zi.

Având în palmares șase trofee câștigate alături de formația bucureșteană, Andrei Prepeliță se arată încântat de faptul că jucătorii FCSB își doresc să lucreze cu el, lăsând ușa deschisă unei reveniri.

În ceea ce privește lipsa licenței PRO, antrenorul a oferit un răspuns tranșant, invocând modele de succes din fotbalul internațional, precum Mehmet Topal sau Arda Turan, și a subliniat că respectarea atribuțiilor regulamentare permite o colaborare eficientă chiar și în absența documentului final, pe care dorește să îl obțină cât mai curând.

Deși vine după o perioadă solicitantă în Ialomița, Prepeliță se declară pregătit pentru noi provocări, așteptând totodată să înceapă cursurile pentru obținerea calificărilor necesare, fără a exclude o eventuală revenire la echipa unde a cunoscut gloria ca jucător.

„Nu am urmărit foarte mult ceea ce s-a scris în ultima perioadă. Am fost deconectat puțin, pentru că a fost o perioadă grea la Slobozia, în condiții grele. Nu știu nimic, nu am vorbit cu nimeni de la FCSB. Referitor la părerea jucătorilor, pentru mine este un lucru bun. Asta înseamnă că ceea ce am făcut până acum are un ecou. Mă încurajează pentru mai departe.

La ora actuală, nu am ce să spun. Eu am avut mereu o relație bună cu toți jucătorii, dar asta nu înseamnă că n-am pus pe primul loc disciplina. Știți trecutul meu, am jucat 4 ani la FCSB, am avut rezultate acolo și am prieteni acolo, m-am înțeles bine cu toată lumea. Vedem ce va fi.

(n.r. despre licență) Ați văzut că nici la Slobozia nu au fost probleme, am colaborat cu Jean Vlădoiu, care deține licența. Eu vreau să îmi iau cât mai repede licența PRO și aștept să încep. Vedeți că și Mehmet Topal are aceeași situație la Petrolul, Arda Turan la Șahtior. Deci sunt mai multe cazuri. Cât timp nu îți depășești atribuțiile, nu ar trebui să fie probleme”, a spus Andrei Prepeliță pentru Digi Sport.