Bilete la finala Cupei Mondiale au fost listate la peste 2.2 milioane de dolari, lucru complet legal conform legislației din SUA și Canada.
La 1 aprilie fanii fotbalului mondial au putut achiziționa bilete de pe platforma pusă la dispoziție de FIFA. Unii au profitat de faptul că în SUA pot revinde biletele la orice preț doresc și pe site-ul de revânzări/schimb de bilete au apărut 4 bilete la prețul de 2.2 milioane de dolari bucata.
Au rămas mai puțin de două luni până la startul Cupei Mondiale din SUA, Mexic și Canada. Site-ul celor de la FIFA permite revânzarea sau schimbul de bilete direct pe platformă, dar nu poate controla prețul de revânzare, astfel că oricine poate vinde la prețuri exorbitante.
Interesant e faptul că și FIFA profită de acest lucru deoarece percepe un comision de 15% de la cumpărător și vânzător. Au apărut 4 bilete de Categoria 1 pentru finala de pe MedLife Stadium, New Jersey al căror preț este de peste 2.2 milioane de dolari, fiecare.
Bilete de la aceeași categorie se vând și la 16.000 de dolari, așa că e greu de crezut că cele 4 bilete își vor găsi un alt proprietar. Va conta foarte mult cât de interesant va fi finalul competiției și echipele care se vor duela pentru râvnitul trofeu.
FIFA, deși nu e de acord cu faptul că biletele se vând la suprapreț, nu se plânge prea mult fiindcă doar de pe vânzarea unuia din cele 4 bilete ar încasa peste 600.000 de euro.
Doar biletele pentru duelurile din SUA și Canada sunt listate pe site-ul FIFA, in timp ce biletele pentru meciurile din Mexic se găsesc pe o platformă diferită. Mexicanii pot cumpăra bilete doar la valoarea nominală sau mai mică.
O reacție din partea FIFA a fost dată pentru The Athletic.
„FIFA a stabilit un model de vânzare a biletelor și de piață secundară care reflectă practicile standard pentru evenimente sportive și de divertisment majore din țările gazdă.
Taxele aplicate pentru facilitarea revânzării sunt aliniate la standardele industriei din sectorul sportiv și de divertisment nord-american.
Abordarea FIFA privind prețurile variabile ale biletelor este în concordanță cu tendințele din industrie, unde ajustările de preț sunt făcute pentru a optimiza vânzările și prezența și pentru a asigura o valoare de piață corectă pentru evenimente.”, se arată în răspunsul oferit de un purtător de cuvânt FIFA.
Campionatul Mondial va debuta pe 11 iunie 2026.