Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Andrea Pirlo, propus la FCSB! Ce salariu solicită pentru a semna cu echipa lui Gigi Becali

Andrea Pirlo, propus la FCSB! Ce salariu solicită pentru a semna cu echipa lui Gigi Becali

Andrea Pirlo, propus la FCSB! Ce salariu solicită pentru a semna cu echipa lui Gigi Becali
Sursa Foto: PROFIMEDIA, 24.04.2026

O variantă fantastică a apărut în peisaj după despărțirea lui Mirel Rădoi de actuala campioană a României: Andrea Pirlo, antrenor la FCSB!

Tehnicianul român a plecat în Turcia, la Gaziantep, după ce s-a izbit de excentricitatea lui Gigi Becali. Drept soluție de avarie, bucureștenii au ales să meargă pe mâna lui Lucian Filip, însă nu pe termen lung. Mihai Stoica a fost însărcinat să caute un nou „principal”, el punând ținta pe străini.

Propunere uluitoare: fostul mare fotbalist Andrea Pirlo, antrenor la FCSB! Giovanni Becali: „Atât vrea”

În acest context, impresarul Giovanni Becali a lansat o alternativă extrem de interesantă. Vărul „Războinicului Luminii” l-a propus pe Andrea Pirlo, legenda fotbalului din Italia.

Potrivit spuselor agentului de jucători, peninsularul ar dori un salariu de circa 700.000 de euro la FCSB. Totuși, lui Giovanni Becali îi vine greu a crede că Andrea Pirlo ar sta nemișcat în fața lui Gigi Becali, în momentul în care finanțatorul ar începe să dea ordine.

„Pirlo vrea 6-7 sute de mii la FCSB. Pirlo a fost antrenor la Juventus, la Karagumruk. (n.r. – Poate să lucreze cu Gigi Becali?) Dacă el la Juventus nu îi asculta pe ăia? De-aia a și plecat. Echipele mari au un director general, care e pe post de CEO, și un director sportiv. Tu crezi că ăștia din Italia vin să facă ce le spune Gigi? Ei știu deja din auzite, din mass-media.

El ar avea abilitatea să vorbească cu Gigi într-un anumit mod. Dar să îi dea (n.r. – ordine) pe banca de rezerve, să îl schimbe pe ăla și pe ăla… Nu acceptă. E greu. Nu au acceptat Pițurcă, Hagi, Ilie Dumitrescu, Edi (n.r. – Iordănescu).

(n.r. – Mâine l-ai putea aduce pe Pirlo?) Da, dacă ar fi nevoie. I-aș spune: «Andrea, vino aici. Ai 50.000 de euro pe lună. Uneori, patronul sună pe cineva pe bancă». Vrăjeală. «Că e jucătorul patronului și merită să îl bage»”, a declarat Giovanni Becali pentru fanatik.ro.

„Dacă Gigi s-ar limita la o schimbare, ar fi ceva”

În continuare, impresarul s-a legat de Gigi Becali din cauza imixtiunilor acestuia în treburile echipei.

„Nu poți să faci toate schimbările! Ăsta e singurul inconvenient la FCSB. Dacă Gigi s-ar limita la o schimbare, ar fi ceva, dar el le face pe toate cinci”, a mai adăugat Giovanni Becali, conform sursei citate.

Andrea Pirlo, omul propus de către agent, este un titan al fotbalului mare. Ca jucător, el a crescut la Brescia, având o conexiune specială cu regretatul Mircea Lucescu. Pirlo a evoluat pentru Inter, AC Milan sau Juventus și a cucerit două trofee UEFA Champions League alături de „diavolii” de pe „San Siro”.

Ca antrenor principal, italianul a pregătit echipele Juventus, Fatih Karagumruk, Sampdoria și Dubai United.