Ion Țiriac (86 de ani), cel mai bogat om din lumea tenisului, a dezvăluit o discuție pe care a purtat-o cu portughezul Jose Mourinho (63), unul dintre cei mai renumiți antrenori de fotbal.
Cei doi au făcut o scurtă comparație între sporturile menționate și nu s-au contrazis, ci din contră, au ajuns imediat la un numitor comun.
Înainte de a deveni miliardarul din ziua de astăzi, Ion Țiriac a fost un prolific atlet de performanță și a practicat atât un sport de echipă, hocheiul, cât și un sport individual, anume tenisul.
De asemenea, afaceristul este în continuare pasionat de tot ceea ce înseamnă sport, iar în ultimii ani s-a vehiculat că vrea să deschidă o școală de fotbal care să concureze cu celebra Academie Gheorghe Hagi. Și, nu în ultimul rând, Ion Țiriac a comentat recent instalarea aceluiași Hagi pe funcția de selecționer al României.
În altă ordine de idei, într-un interviu pe care l-a acordat în aprilie, Ion Țiriac a dezvăluit o discuție pe care a purtat-o cu Jose Mourinho, unul dintre cei mai renumiți antrenori din fotbalul mondial, care printre altele a cucerit două trofee UEFA Champions League, unul cu FC Porto și unul cu Inter Milano.
Cei doi au făcut o comparație despre ce înseamnă să fii antrenor în lumea tenisului și în cea a fotbalului, iar magnatul român i-a dat imediat dreptate lusitanului. Pe scurt, Mourinho a transmis răspicat că un tehnician care trebuie să țină în frâu un vestiar întreg are o misiune mult mai dificilă, de aici, cel mai probabil, și salariile mult mai ridicate ale antrenorilor de fotbal.
„Îmi spunea odată Jose Mourinho ceva. «Bă, Ion, antrenor la tenis e o glumă. Ai pe unul care îi duce apa, îi duce rachetele, îi duce asta, ailaltă și iei milionul cu care te plătește.
La fotbal, eu când intru în vestiar, am 24 pe care trebuie să-i pun împreună, care trebuie să se bată împreună, să se pupe împreună și trebuie să accepte toți.
Că dacă e unul singur care începe să cârâie, își găsește și alt coleg și e suficient să-mi strice entitatea pe care eu încerc să o formez!»˚, a declarat Ion Țiriac, potrivit Digisport.ro.
Jose Mourinho a fost declarat cel mai bun antrenor al planetei în 2003, 2004, 2009 și 2011. Pe lângă trofeele UEFA Champions League menționate mai sus, el a mai câștigat:
Revenind la Ion Țiriac, magnatul român a mai avut un motiv pentru a nu se contrazice cu Jose Mourinho. Pe scurt, el a spus că la fotbal nu se pricepe mai deloc:
„Eu am spus că, din 20 de milioane de români care se pricep la fotbal, eu sunt singurul care nu se pricepe. Dar am făcut sport și am făcut și sport de echipă.
Domnule, după părerea mea, jucătorul român de fotbal nu știe să joace fără minge. Cât timp joacă un jucător în 90 de minute cu mingea? Două minute? Trei minute? Dar restul ce face? Așteaptă să-i dea pasul. Atât timp cât el nu se mișcă acei 9-10 km…
Deși jucătorul de fotbal, după părerea mea, ar trebui să alerge cel puțin 15-16 km. De fiecare dată când echipa României se califica undeva, veneam dimineața și plecam seara, oriunde în lume era. Acum, însă, sunt absolut trist văzând ce se întâmplă, că am ajuns unde am ajuns și nu văd portița de ieșire”, a completat Ion Țiriac.