Jucătorul de atac David Miculescu, în vârstă de 24 de ani, a ieșit accidentat din meciul Farul – FCSB, scor 2-3, în a cincea etapă din play-out-ul Superligii.
Joi, 23 aprilie, Lucian Filip, omul care se ocupă – alături de Alin Stoica – de gruparea roș-albastră în urma plecării lui Mirel Rădoi la Gaziantep, a vorbit despre starea internaționalului, la conferința de presă premergătoare partidei cu Petrolul Ploiești. Vineri, campioana României va întâlni formația prahoveană la București, în cadrul rundei cu numărul șase din play-out, de la ora 20:30.
Lucian Filip a dat vestea cea mare pentru fanii roș-albaștrilor. David Miculescu e bine în prezent, la fel ca Darius Olaru. Ei sunt doi dintre cei mai importanți jucători de la FCSB și pot fi utilizați în meciul cu „găzarii”.
„Amândoi și-au revenit, sunt bine. Sunt apți pentru următorul meci”, a avut de spus Lucian Filip pe durata întâlnirii cu jurnaliștii.
Un detaliu extrem de interesant? Partida cu „marinarii” a fost una specială pentru Darius Olaru. Mijlocașul bucureștenilor s-a aflat în fața meciului cu numărul 300 în Superliga – 267 ca titular, întrecere în care și-a trecut în cont 57 de goluri, 42 de pase decisive și a scos 15 lovituri de la 11 metri.
La conferința de presă, Lucian Filip a mai abordat un subiect semnificativ. Concret, el a vorbit despre despărțirea lui Mirel Rădoi de FCSB, punând pe tapet părerea sa în acest context.
„A fost o surpriză, dar nu mare. Cumva, am avut senzația la fiecare meci că se poate încheia colaborarea între antrenor și patron. Faptul că am făcut parte și din staff-ul vechi, unde s-au obținut performanțe foarte bune, când am lucrat cu Elias (n.r. – Charalambous) și «Pinti» (n.r. – Mihai Pintilii)… Plus că, atâta timp cât a stat Mirel Rădoi, am fost prezent la majoritatea antrenamentelor, am văzut cum lucrează, cum s-au desfășurat toate antrenamentele… Și, cumva, prin experiența pe care am acumulat-o de-a lungul timpului, cei care am rămas în club ne dorim să suplinim, pe o perioadă scurtă, absența unui antrenor cu licență PRO.
Din ceea ce am văzut și din declarațiile atât ale patronului, cât și ale antrenorului, erau unele chestii care nu se legau. De exemplu, cazul Chiricheș, unde patronul a spus clar că nu mai vrea să joace, antrenorul l-a introdus în teren și, cumva, era o situație la limită”, a mai adăugat Lucian Filip.