A avut loc reorganizarea procentelor în Red&White. Renovatio devine, după mai bine de doi ani și jumătate, acționar majoritar în societatea care a virat milioane de euro la Dinamo.
ProSport a dezvăluit, de curând, modificările care au avut loc în Consiliul de Administrație SC Dinamo 1948 SA. Conform informațiilor furnizate, Andrei Nicolescu, cel care a ocupat poziția de președinte după ce societatea a fost reintegrată în circuitul economic după ieșirea din insolvență, a fost înlocuit în fruntea CA-ului de Dan Gătăianțu. Avocatul a rămas cu poziția de vicepreședinte și a fost mandatat de acționari cu putere executivă.
Mișcări importante au avut loc și în Red&White 2022 Management, acționarul care deține 80,77% din acțiunile clubului, societate care a virat, sub forma aportului asociat (împrumuturi), în jur de 20.000.000 de euro în ultimii ani la Dinamo.
Ultimele date din cadrul RWM prezintă o premieră, iar cel mai implicat acționar din punct de vedere financiar – RNV Sport SRL (Renovatio) – a ajuns, la doi ani și jumătate după ce a intrat în Red&White (septembrie 2023) să dețină peste 50% din societate!
O tranziție normal ținând cont de aportul RNV, Renovatio fiind acționarul cu cea mai importantă contribuție în tot ceea ce înseamnă finanțarea clubului Dinamo de către Red&White 2022 Management.
Înainte de a prezenta toate datele trebuie să trecem în revistă distribuirea acțiunilor conform ultimului articol prezentat de ProSport în luna decembrie a anului trecut, atunci când structura arăta în felul următor:
În acest context, RNV Sport SRL – Renovatio se tranformă din acționarul cu cele mai mai multe acțiuni (38,04%), în acționar majoritar. Sursele ProSport spun că RNV a trecut de 50%.

Un alt acționar care ține pasul investițiilor la Dinamo este Ovidiu Ioan Andrieș (FOTO SUS). Discretul milionar, despre care publicațiile de profil economic punctau, în urmă cu aproape doi ani, că are o avere de peste 80 milioane euro, a intrat în Red&White în vata lui 2024, atunci când a transformat o creditare de 600.000 de euro în acțiuni. Atunci avea o cotă de 5%.
De atunci, Andrieș și-a tot mărit participarea în Red&White. Inițial, la finalul anului trecut, și-a dublat-o și a ajuns la 10,36% , după ce a cesionat acțiuni de la Andrei Nicolescu, respectiv RNV Sport SRL. În prezent, Andrieș a sărit de 17% și este, după Renovatio, al doilea acționar ca pondere din Red&White.
Un alt om de afaceri care a venit cu aport este Gelu Sulugiuc, prin firma Lusson Holdings APS. Cooptat în februarie 2025, atunci când a achiziționat 5% în RWM, fostul jurnalist, care este și membru în Consiliul de Administrație de la Dinamo, și-a dublat cota și are 10%.
Ultima majorare de capital social din cadrul Red&White a adus modificări și în portofoliul lui Andrei Nicolescu. Vicepreședintele Consiliului de Administrație a fost diminuat de la aproape 25% (24,68% mai exact), la sub 10%!
De altfel, avocatul a transmis, încă din 2023, atunci când a preluat clubul alături de Eugen Voicu, că nu este capabil să suporte participația în societate, iar rolul său este să cedeze acțiuni către cei care doresc să se alăture proiectului Red%White. Practic, Nicolescu a fost, încă de la început, acționar-donator.
Diminuați au mai fost și Dan Gătăianțu junior, cel care este președintele Consiliului de Adminsitrație atât la Dinamo cât și în Red&White, dar și Certinvest – firma aflată în insolvență a lui Eugen Voicu – și Team Sport Management (Bogdan Pavel). În acest context, toți cei enumerați mai sus au scăzut și dețin, împreună, o cotă de puțin peste 20%.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2Fandrei-nicolescu-dupa-dezvaluirea-prosport-ca-nu-mai-e-presedintele-ca.jpg)
Foto Profi Media
Urmează o nouă mișcare importantă la Dinamo. La sfârșitul lunii în curs, acționarii de la Dinamo vor avea o nouă Adunare Generală Ordinară a Acționarilor în care va avea loc majorarea capitalului social.
Astfel, Red&White și Asociația Peluza Cătălin Hîldan vor converti împrumuturi de aproape 10 milioane de euro în acțiuni, iar ceilalți acționari care nu vor suporta partea lor de aport conform acțiunilor deținute vor fi diminuați, cotele deținute de Red&White, respectiv APCH urmând să crească.
Cum arată, în prezent, structura SC Dinamo:
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2Fdinamo-andrei-nicolescu-presedinte-ca-ionut-lupescu.webp)
Atât acționarii din Red&White cât și suporterii-acționari din APCH doresc cooptarea în cadrul SC Dinamo a Clubului Sportiv Dinamo. În acest sens, APCH și Red&White au semnat un memorandum prin care fanii au cedat 8% din cota deținută în club (20% în februarie 2023) cu mențiunea clară: acțiunile să ajungă în patromoniul Clubului Sportiv Dinamo.
Reprezentanții clubului mamă din Ștefan cel Mare au negociat posibila asociere și au cerut un procent mai mare, de 15%, plus poziția de președinte în Consiuliul de Administrație. Cererile au fost acceptate, iar șefii clubului din Superliga au transmis o scrisoare de intenție Ministerului Afacerilor Interne, misivă la care, însă, nu au primit un răspuns până în prezent.