Dan Alexa (46 de ani), fost internațional, în prezent antrenor la Poli Timișoara, a recunoscut totul despre viața sa personală, cu relații complicate și care adesea l-au adus în atenția publicului într-un mod în care nu și-ar fi dorit.
Alexa a fost căsătorit de două ori, iar cel de-al doilea mariaj s-a încheiat anul trecut, după ce fostul internațional a descoperit că a fost înșelat de soție cu un milionar celebru.
Dan Alexa a recunoscut totul despre relațiile complicate prin care a trecut, cu două mariaje la activ, din care au rezultat trei copii. Invitat în urmă cu câteva săptămâni la un podcast, fostul mijlocaș de la Dinamo și Rapid a vorbit de faptul că a fost și el de partea cealaltă a baricadei, adică a făcut parte din relația extraconjugală a altei femei, dar că s-ar fi oprit înainte ca lucrurile să meargă într-o direcție nedorită.
„Mi s-au întâmplat cazuri în care am fost foarte implicat, adică m-am îndrăgostit de soția altcuiva. Dar niciodată… Pentru că eu sunt un om foarte empatic, pentru mine contează foarte mult copiii, prietenii, cei de lângă mine. De foarte mult timp merg pierdere, știi, pentru că am avut problema asta de a spune «nu».
Asta a fost o problemă pentru mine și în momentele în care ajungi în punctul în care ambii se îndrăgostesc, iar la mijloc sunt copii, e foarte important să faci și un pas înapoi, nu să mergi înainte orbește, pentru că suferința va fi foarte mare. În primul rând, relația nu va merge, se ajunge la despărțire, copiii sunt la mijloc… e foarte greu să funcționeze. Adică trebuie să fie o iubire enormă”, a declarat Dan Alexa la „Un podcast mișto”.
De altfel, Alexa a subliniat că în momentul în care unul dintre parteneri este implicat într-o relație extraconjugală trebuie ținut cont și de ceilalți. „Cred că cei mai importanți sunt copiii, dar și cei din jurul persoanei respective. Pentru că mi s-a întâmplat lucrul acesta. Și am pus stop tocmai din prisma faptului că era ceva total greșit”, a mai spus tehnicianul.
Alexa și-a continuat discuția pe acest subiect, al relațiilor extraconjugale, și a punctat că există un tip de bărbați pe care nu îl poate agrea.
„Are nevoie de validare și vede că femeia e pe tobogan, nu ai cum, o vezi repede, și tot insistă până ajunge la un punct în care destramă familia. Nu, nu pot să fac asta niciodată. Ideal este să nu te încurci. Dar repet, am avut când am fost îndrăgostit de așa ceva”, a mai spus Alexa.
Întrebat dacă a suferit mult din dragoste, răspunsul rapid și ferm al antrenorului a fost că „nu”, adăugând că singura dată când a trecut printr-un astfel de moment a fost după divorțul de Andrada, iar în cazurile în care a fost îndrăgostit de soția altcuiva, retragerea din acele relații nu au lăsat urme de suferință asupra sa, situațiile fiind diferite, în opinia sa.