14:12
Declarațiile lui Ionuț Stroe
„În mod evident, trebuie modernizat cadrul legislativ care descrie organizarea competițiilor sportive în România. Sunt foarte multe aspecte cu caracter restrictiv care pot fi îmbunătățite, bineînțeles, introduse simultan și noi reguli care să definească această activitate. E o solicitare care vine din partea tuturor celor vizați și e absolut normal să discutăm. E absolut normal, cu toții ne dorim să avem un cadrul cât mai plăcut. Condițiile de pe stadioane influențează în mod decisiv prezența publicului. Dar odată cu aceste lucruri, despre care am putea spune că pot fi îmbunătățite, vin și responsabilități, în mod evident. De asta, încercăm să discutăm și să găsim o soluție care să satisfacă pe toată lumea. Hai să fim foarte bine înțeleși. Există o formă inițială a acestei legi. Ea a fost amendată și s-au adus propuneri în cadrul dezbaterilor. În momentul de față se găsește la Camera Deputaților. Nu există niciun fel de presiuni, urgențe, motive pentru care acest cadru legislativ trebuie adoptat pe repede înainte. Nu! În Camera Deputaților legea poate sta în dezbatere atâta timp cât este nevoie, așa că înlătur această falsă alarmă pe care unii o trag public și le spun că timpul pe care îl avem va fi dedicat acestor dezbateri. Până găsim o soluție, în mod evident! Și la fel, fără niciun fel de supărare, dacă nu se va putea găsi nicio soluție acceptată, de ce nu, rămânem cu cadrul existent. (n.r. – Există și o miză politică?) Absolut! Eu n-am să comentez ce fac alte partide, alți inițiatori… Evident, fiecare are acest drept. Eu o să mă refer doar la cel propus de noi, cei 67 de inițiatori. Dacă AUR, Paraschiv sau toți cei mizează pe această lege, nu au decât să formuleze amendamente și bineînțeles să contribuie. În parte, da, ne-am consultat și cu asociațiile suporterilor. Doar discuții punctuale. Dar dacă vom avea un cadru suficient de bine organizat, precum cel de la Ligă, pentru a ne întâlni cu ei, o vom face fără niciun fel de problemă. Absolut, este o lege pentru ei, da. De acord cu dumneavoastră. Dar legea, care e inadecvată pentru vremurile pe care le trăim, ea privește combaterea violenței pe stadioane. Deci de la bun început vine cu un caracter sancționator. Dacă aș fi fost parlamentar în momentul adoptării acestei legi, aș fi numit-o mai degrabă o lege de organizare a evenimentelor sportive pe stadioane. Din dezbateri probabil că se va degaja în a da acest cadru organizatoric descris mai degrabă în sens pozitiv decât sancționator, pe care actuala lege îl are. Regimul băuturilor alcoolice să știți că e diferit în toate țările, inclusiv în Uniunea Europeană. Am considerat că introducerea graduală, de exemplu în spații destinate doar consumului de alcool, și nu în incinta stadionului, este doar o etapă. Probabil când vom ajunge la nivelul de educație, civilizație, al unor țări care lasă consumul de alcool și în tribune, cu siguranță vom permite și acest lucru. De altfel, e pentru prima oară când Ministerul de Interne este deschisă în a dat această posibilitate, pe care eu o consider o normă de civilizație absolut normală în orice stat european. Așa că discutăm, vedem, analizăm și vom dispune în final. Universitatea Craiova – Dinamo este ultimul meci la care am fost. Pe Arena Națională. Da, mi-au plăcut galeriile. Spectacolul galeriilor face parte din acest fenomen sportiv, e absolut normal să existe, dar atenție, în mod responsabil și controlat ca să nu existe posibilitatea unor comportamente care să afecteze… (n.r. – Propunerea dumneavoastră nu îngrădește galeriile?) Hai să luăm doar primul exemplu, pirotehnicele. În momentul de față, ele sunt interzise cu desăvârșire în legea românească. Realitatea o putem consemna cu toții. Există aceste lucruri, fac parte din arsenalul galeriilor și le vedem la toate derby-urile. Răspunderea încadrată de cei care constată aceste lucruri este fie colectivă, fie individuală. Noi cu noua lege am spus să existe un cadru foarte bine descris de legile românești care reglementează activitatea înainte și după meci. Deci cred că e un pas în față, ca galerie, să poți să faci un show pirotehnic cu autorizație, cu respectarea normelor în vigoare, cu artificieri, cu firmă organizată, înainte sau după meci. Dacă există o asumare clară a suporterilor, a forțelor de ordine, că pot controla astfel de momente și în timpul meciurilor, de ce nu? Dar e un pas în față față de cadrul legal deja existent”, a declarat Ionuț Stroe.
13:51
Declarațiile oferite de Andrei Nicolescu după încheierea ședinței
„Ne-am întâlnit ca să vedem ce putem modifica la ea. Plecăm cu un sentiment bun, dar vedem ce se va întâmpla. Am făcut niște propuneri care vor fi centralizate. Reprezentanții Ministerului de Interne au și ei…o poziție, pe care putem să o înțelegem, parțial. Dar în alte situații cred că ar trebui și ei să înțeleagă. Cred că toate cluburile sunt de acord că cel mai important este că suporterii aparțin clubului și fac parte din identitatea clubului. Pe de altă parte, persoanele care greșesc punctual trebuie sancționate și eliminate din acest fenoment. Cred că dacă reușim să respectăm principiul acesta, reușim să aducem mai mulți oameni la stadion, să creăm mai mult spectacol și mai multă siguranță. Iar a doua discuție era dacă modificările pe băuturile slab alcoolizate ar trebui să țină pasul cu modificările pe ordine de siguranță și sancțiuni. Există și o idee că am putea să le separăm și să încercăm cumva, gradual, punctual să se implementeze… Cred că interesul societății, al ligii, al federației, al cluburilor este ca această prevedere să treacă mai repede. Cumva să fie un catalizator pentru mai mulți oameni la stadion, pentru mai multă expunere, pentru mai multe firme care să fie alături de cluburi. Și fenomenul ăsta să crească. Nu cred că aici e problema (n.r. – ca suporterii să părăsească echipa). Problema e ca cei care greșesc personal să răspundă personal. Toate cluburile cred că au aceeași problemă. Sancțiunea e dublă și e foarte colectivă… Sunt niște principii pe care trebuie să le schimbăm
(n.r. – Despre play-off) Nu știu, depinde ce se întâmplă în următoarele două etape, dar într-adevăr, sunt două echipe care au luat o opțiune destul de serioasă. Pentru noi, personal, nu ne mai gândim la titlu. E diferența prea mare, am luat mult prea puține puncte. Ne batem pentru Europa, conjunctura ne permite. Sunt 4 puncte, 6 etape… Nu ne e teamă de FCSB, de ce? E un loc de baraj pe care trebuie să îl exploatăm, un loc în plus. Noi venim de foarte jos. Ne dorim cupele europene anul acesta, dar venim de foarte jos. Un baraj ar fi un upgrade pentru Dinamo
(n.r. – Despre Pușcaș) Deocamdată suntem în investigații. Vedem cât de mult putem noi să îl ajutăm, apropo de ce tratament a făcut și care a fost diagnosticul inițial. Vedem cât de mult putem să îmbunătățim lucrul ăsta. Și dacă reușim, foarte bine, toată lumea va fi fericită! Dacă nu, va trebui să luăm o decizie, vom vedea zilele următoare. Teoretic, toate variantele sunt pe masă: 1. Să termine sezonul cu noi și după aceea să vadă dacă găsește o soluție. 2. Să fim noi atât de bine documentați și să avem capacitatea medicală la dispoziție să îi rezolvăm problema fără altceva. 3. Dacă e necesară o intervenție medicală, să fie făcută cât mai repede, ca de la începutul sezonului viitor să fie în forma lui maximă.
(n.r. – Despre înăsprirea Legii 4) Cu cât se iau mai multe măsuri prin care se pot sancționa și controla, cu atât persoanele respective se vor simți mai oprimate, mai încorsetate în aceste prevederi. Deci eu cred că măsurile singulare pentru cei care greșesc trebuie să se aplice cu maximă seriozitate și puterea exemplului. Să fie cea care… Cei care suntem în stadion să ne bucurăm de spectacol. Dar Dinamo e pe un trend pozitiv, suporterii au avut o evoluție bună în ceea ce privește modul de manifestare pe stadion. Sancțiunile au scăzut, măsurile de siguranță au scăzut, deci suntem într-un trend pozitiv”, a declarat Andrei Nicolescu.
13:50
Declarațiile oferite de Iuliu Mureșan după încheierea ședinței
„Am discutat mai multe aspecte… O dată că nu suntem mulțumiți de varianta care a ieșit de la Senat… Este un pas înainte că se dorește modificarea Legii 4/2008, că s-au schimbat multe lucruri, au apărut multe stadioane noi și multe schimbări. Ce s-a discutat, că vorbim despre spectatori, să vină în număr cât mai mare, să aibă un confort mai mare… Să se poată consuma bere, sigur, responsabil. Și dacă s-ar putea modifica legea în acest sens pentru campionatul următor. Sigur, nu va fi foarte ușor, dar încercăm să facem asta. Și doi la mână, să încercăm să evităm plătirea a două amenzi de către cluburi, care sunt foarte mari. Una la jandarmi și a doua la FRF. Nu e constituțional să fii sancționat de două ori pentru aceeași faptă, deci e clar că trebuie rezolvată problema asta. Și toți au insistat ca aceste sancțiuni să fie îndreptate împotriva unui grup de suporteri… Să fie depistate persoanele vinovate care comit infracțiuni sau contravenții și să fie sancționate inclusiv cu cea mai dureroasă măsură, de a i se suspenda accesul pe stadion pe un număr limitat de zile, luni, ani și așa mai departe. Deci cam astea au fost… Și alte lucruri care nu cred că interesează, dar care cred că ar fi foarte bune pentru bunul mers al fotbalului și pentru organizarea mai bună a meciurilor.
(n.r. – Se joacă play-off-ul?) Eu sunt convins că da, nu e o distanță așa de mare între primele două. Mai sunt și alte echipe în apropiere. E strâns, chiar dacă pare că s-au detașat două echipe. Să vedem ce va urma… Nu ne e teamă de un meci cu FCSB. Nu mi-a fost teamă niciodată, dacă eram fricos, stăteam acasă. Și nici la jucător nu le e teamă, nici la nimeni din club.
(n.r. – Despre o presupusă ofertă primită de Pancu de la Rapid) Am avut o discuție cu Pancu. A zis foarte clar și în fața patronului că 2.000.000% vrea să rămână la CFR. Exact așa s-a exprimat. Și asta spune tot. Deci nu se pune problema să nu rămână. A făcut o treabă extraordinară, am fost foarte inspirați când l-am ales. Sigur, i-am dat credit și el a fructificat. A demonstrat de la primul antrenament, de la primul meci și ne-a dus de pe locul 13-14 în play-off și cu șanse de titlu. Deci face treabă bună. Dacă nu suntem noi în lupta la titlu, nu am favorite. Noi nu prea mai putem… Dar parcă, totuși, i-aș prefera pe cei de la U Cluj. Suntem din același oraș, relațiile eu zic că s-au îmbunătățit între cluburi… Dacă suntem mai temperați în declarații, lucrurile se vor îndrepta până la cel mai jos nivel.
(n.r. – Despre împărțirea stadionului cu U Cluj) Da, am cerut acest lucru și vedem… E un demers care în principal a fost aprobat de președintele Consiliului Județean. Urmează în zilele următoare să avem discuții și să vedem concret ce se întâmplă. O să am o discuție și cu conducerea lui U Cluj, așa să… Să zicem că au și ei un cuvânt de spus, fiind chiriași acolo. Dar discuția nu trebuie să fie de la chiriaș la chiriaș, ci noi cu proprietarii, Consiliul Județean.
(n.r. – Ce au spus reprezentanții Jandarmeriei despre modificarea Legii 4) Feedback-ul e că sunt deschiși și ei, așa i-am simțit. Sunt deschiși la unele modificări și la o deschidere mai mare, la o transparentizare… Am insistat mult să fie niște criterii clare prin care se stabilește gradul de risc al unui meci. Pentru că în general gradurile de risc sunt tot… Riscul cel mai mare implică foarte multe cheltuieli din partea clubului, mult mai mari… De stewarzi și așa mai departe. Costă mult mai mult organizarea. Și să nu se dea gradul de risc așa…după, nu știu, anumite criterii care nu sunt clare. Vom stabili niște criterii foarte clare de încadrare a gradului de risc pentru fiecare partida”, a declarat Iuliu Mureșan.
11:10
Ionuț Stroe participă la ședința cluburilor de la LPF
Ionuț Stroe, cel care a inițiat legea în actualul format, contestat de cluburi și de asociațiile suporterilor, a intrat în sediul LPF:
11:06
Victor Angelescu a intrat în sediul LPF
La ședință a ajuns și Victor Angelescu, acționar și președinte la Rapid București:
11:03
A ajuns și Andrei Nicolescu, președintele executiv de la Dinamo
Andrei Nicolescu a ajuns la sediul LPF:
Vineri, 17 aprilie 2026, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) de pe Strada Alexandru Vitzu din București are loc o întâlnire de urgență.
Pe scurt, cluburile din România caută soluții pentru controversata Lege 4, iar ProSport vă ține la curent cu cele mai noi detalii de la fața locului.
Cluburile de fotbal din România se reunesc la sediul LPF pentru a căuta soluții în vederea Legii 4
Legea 4, aplicată din 2008 la inițiativa lui Dumitru Dragomir, ex-președinte al LPF în intervalul 1996-2013, a ajuns în prim-planul fotbalului românesc încă din debutul lui 2025, atunci când s-a adus pentru prima oară în discuție modificarea ei.
La acel moment, Ciprian Paraschiv, în calitate de deputat AUR, a propus restructurarea legii respective, astfel încât să nu mai fie la fel de strictă. Pe scurt, printre noutățile care se voiau a fi implementate se regăseau: dispariția zonelor-tampon de pe stadioane, permiterea consumului de bere și băuturi slab alcoolizate la evenimentele sportive, show-uri pirotehnice permise în mediu controlat și altele.
Însă, proiectul demarat de Paraschiv s-a lovit rapid de un zid, în spatele căruia actor principal a fost Ionuț Stroe, deputat PNL. Văzând inițiativa rivalului politic, fostul ministru al Sportului a decis și el să lucreze la un proiect pentru modificarea Legii 4, însă contrar așteptărilor suporterilor. Pe scurt, Ionuț Stroe a dorit ca legea să devină și mai strictă, iar câteva dintre reglementările propuse au fost: amenzi și sancțiuni de cinci ori mai mari decât în actuala Lege 4, cea în vigoare din 2008, plus costuri noi, nejustificate, puse în sarcina cluburilor și altele.
Momentan, toate scenariile sunt deschise, iar decizia finală este pe masa parlamentarilor. Însă, până când o hotărâre definitivă va fi luată în privința Legii 4, cluburile din România s-au reunit la sediul LPF pentru a căuta soluții.
Așa cum se poate vedea în imaginile foto și video surprinse de ProSport, la locația din Strada Alexandru Vitzu au ajuns deja Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, și Daniel Niculae, președintele lui FC Hermannstadt.
De asemenea, la întâlnire a ajuns și Ionuț Stroe, cel care a inițiat legea în actualul format. Format contestat de cluburi și de asociațiile suporterilor.
Și, nu în ultimul rând, în sediul Ligii Profesioniste de Fotbal sunt prezenți și reprezentanții Jandarmeriei Române.