Acasa » Fotbal Intern » Îl introduc oficial pe Mircea Lucescu în lista extrem de restrânsă a legendelor Atatürk, Maradona, Pele și Cruyff. „Pentru noi a însemnat mult mai mult!”

EXCLUSIV Îl introduc oficial pe Mircea Lucescu în lista extrem de restrânsă a legendelor Atatürk, Maradona, Pele și Cruyff. „Pentru noi a însemnat mult mai mult!”

Daniel VladGabriel Berceanu
Îl introduc oficial pe Mircea Lucescu în lista extrem de restrânsă a legendelor Atatürk, Maradona, Pele și Cruyff. „Pentru noi a însemnat mult mai mult!”
Fotomontaj ProSport

Mircea Lucescu s-a stins din viață pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani și 8 luni, iar lumea fotbalului mondial a fost zguduită de dispariția reputatului antrenor român. Iar în tabloul amplu al gesturilor rare de recunoștință se adaugă acum unul spectaculos. Îl introduc oficial pe Mircea Lucescu în lista extrem de restrânsă a legendelor Atatürk, Maradona, Pele și Cruyff!

ProSport îți prezintă toate detaliile precum și, în exclusivitate, reacția unuia din principalii artizani ai pasului istoric prin care numele lui Mircea Lucescu se va fixa pentru generații, dincolo de moștenirea lui fotbalistică incontestabilă.

Două stadioane în România vor purtea numele lui Mircea Lucescu

Prezent pe Arena Națională pentru a-i aduce un omagiu lui Mircea Lucescu în cadrul impresionantei ceremonii funerare, Cătălin Predoiu, vicepremier și ministru al Afacerilor Interne, a anunțat că noul stadion Dinamo se va numi Dinamo – Mircea Lucescu. În același timp însă, pe lângă arena de 172 de milioane de euro a „câinilor”, și alt stadion din România, cel de la Hunedoara, va purta numele Mircea Lucescu!

La Corvinul, „Il Luce” și-a încheiat cariera importantă de fotbalist și aici a început-o pe cea excepțională de tehnician. Noua arenă a hunedorenilor va costa 65 de milioane de euro și, deși inițial s-a propus ca ea să poarte numele lui Michael Klein, lipsa acordului din partea familiei fostului jucător a închis această perspectivă.

Foto: Sport Pictures

Sunt foarte multe stadioane, în România și pretutindeni în lume, care poartă numele unui reper al fotbalului: foști jucători, antrenori sau chiar conducători. Însă există o listă extrem de restrânsă a legendelor care, prin amploarea impactului pe care l-au avut asupra sportului și societății, au dus la un adevărat fenomen în această direcție. Mai exact, două sau mai multe arene sportive dedicate aceluiași personaj emblematic!

Mircea Lucescu, pe lista legendelor Maradona, Pele, Cruyff și Atatürk!

Spre exemplu, argentinianul Maradona se regăsește azi în „Stadio Diego Armando Maradona” din orașul italian Napoli (fostul San Paolo), dar și în țara natală unde avem stadioane cu numele său atât în Buenos Aires, arena celor de la Argentinos Juniors, cât și în orașul La Plata, utilizat de Estudiantes și Gimnasia y Esgrima din localitate.

Marele Johann Cruyff e atât în Olanda natală prin Johan Cruyff ArenA pe care evoluează Ajax Amsterdam și naționala batavă, cât și în Spania unde, la 7 kilometri distanță de Camp Nou, Barcelona a botezat astfel stadionul său pe care joacă echipa secundă, cele de juniori și fotbal feminin ale catalanilor.

În mai 2023, Gianni Infantino, președintele FIFA, a recomandat ca fiecare țară să își numească măcar o arenă în cinstea uriașului brazilian Pele.  Până azi, avem stadioane cu numele lui Pele în titulatură din Insulele Maldive până la Paris, din Capul Verde și Rwanda până în Columbia, dar și în Brazilia, firește.

FOTO: tripadvisor.co.uk

Deși dincolo de fotbal, Mustafa Kemal Atatürk, părintele Turciei moderne, personalitate istorică având un impact extraordinar asupra destinului turcilor și al țării lor, este rememorat prin zeci de stadioane! Le regăsești în Istanbul, Izmir, Eskișehir, Isparta și multe alte localități din Turcia.

Primarul Hunedoarei: „Pentru noi a însemnat mult mai mult!”

Contactat de ProSport pentru a detalia evoluția procesului prin care noul stadion de la Hunedoara va purta numele lui Mircea Lucescu, dar și pentru a împărtăși punctul său de vedere cu privire la faptul că și Dinamo va urma această direcție, primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu a declarat:

„Vă spun sincer, eu am avut mai de mult intenția cu numele de stadion Mircea Lucescu. Și chiar am deschis cu dânsul subiectul ăsta, când a fost pe la Hunedoara. Atunci a zâmbit și mi-a spus că o să vorbim. Dar nu am mai apucat… Nu este nicio problemă că domnul Predoiu a anunțat că noul stadion pe care îl vor face acolo, la București, se va numi Dinamo – Mircea Lucescu. Se vede clar că Mircea Lucescu chiar a însemnat enorm pentru România. Cei de la Dinamo au multe legende, pe Cornel Dinu și mulți alții, faptul că l-au ales pe Mircea Lucescu este și mai onorant. La noi lucrurile sunt foarte clare și îmi mențin poziția: consider că, pentru Corvinul Hunedoara, fără să vreau să se simtă nimeni jignit de la Dinamo!, Mircea Lucescu a însemnat mult mai mult. Aici el și-a încheiat cariera de fotbalist și de aici a pornit în antrenorat. Spui Corvinul, spui Mircea Lucescu! Spui Hunedoara, spui Mircea Lucescu!”

Mircea Lucescu, Dan Bobouțanu și Ioan Andone. FOTO: facebook Dan Boboutanu

Mai mult, acesta aduce noi precizări, comparativ cu inițiativa celor de la Dinamo, prin vicepremierul Cătălin Predoiu:

„Stadionul de la Hunedoara se va numi Mircea Lucescu, atât! Nu Corvinul – Mircea Lucescu, doar Mircea Lucescu! Urmează să discutăm cu domnul Răzvan Lucescu și cu doamna Neli, pentru acordul dânșilor, așa cum am primit acordul și din partea soției lui Mihai Leu pentru ca o sală de sport de la noi să-i poarte numele. Totodată, l-am rugat pe domnul Ioan Andone să discute cu domnul Răzvan Lucescu: am înțeles că dânsul își va verifica agenda profesională și ne va onora invitația la lansarea cărții despre Mircea Lucescu, în care un capitol e dedicat perioadei Corvinul Hunedoara. Am înțeles că intenționează și să urmărească un meci al Corvinului, când vine la noi!”