Întrebat dacă ar putea lucra cu Gigi Becali, Marius Croitoru a spus-o clar: „Acum am văzut că e Faci Ce Spune Mirel”

Întrebat dacă ar putea lucra cu Gigi Becali, Marius Croitoru a spus-o clar: „Acum am văzut că e Faci Ce Spune Mirel”
Sursă: fotomontaj prosport

Marius Croitoru (45 de ani), proaspăt revenit la FC Botoșani, a fost întrebat dacă ar putea lucra cu Gigi Becali (67) și a răspuns în spirit de glumă.

Patronul clubului de fotbal FCSB l-a avut pe listă, mai ales în perioada primului său mandat din Moldova, iunie 2019-iunie 2022.

Marius Croitoru păstrează misterul despre potențiala colaborare cu Gigi Becali

Marius Croitoru a revenit la FC Botoșani în martie și a debutat în prima etapă din play-out, cu ocazia unei victorii la limită, dar spectaculoasă, 3-2 cu Unirea Slobozia.

A urmat apoi o palmă primită de antrenorul în vârstă de 45 de ani, scor 0-3 cu FC Hermannstadt, însă în etapa 3 din play-out, Croitoru s-a revanșat. FC Botoșani a învins-o pe FCSB cu 3-2 și și-a consolidat din nou statutul de echipă candidată la primele două poziții, care vor duce la barajul pentru ultimul loc de Conference League.

Totuși, mai e de jucat și în play-out se dau lupte grele, drept dovadă că Botoșani a încasat o nouă înfrângere în runda precedentă, 1-3 în deplasare cu UTA Arad.

Până când se vor mai așeza lucrurile în clasamentul din play-out, Marius Croitoru a acordat un interviu, după o lungă perioadă de timp, și printre altele a fost întrebat dacă ar putea lucra cu Gigi Becali. Patronul FCSB s-ar putea vedea pus în postura de a căuta un nou antrenor la vară, deoarece Mirel Rădoi are contract până la finalul sezonului și nu pare tentat de ideea de a continua. Croitoru a mai reprezentat o opțiune pentru Gigi Becali, mai ales în intervalul iunie 2019-iunie 2022, în care el bifa primul mandat de antrenor principal la Botoșani.

La auzul întrebării menționate mai sus, Marius Croitoru și-a permis o glumă, după care a ales să nu răspundă concret și să păstreze misterul:

„(n.r. – Ai putea lucra cu Faci Ce Spune Becali?) Acum văd că e Faci Ce Spune Mirel! Să dea Dumnezeu să dureze cât mai mult și cât mai bine! Am un respect deosebit pentru oamenii de la FCSB, pentru Mirel, pe care-l cunosc de mult timp și știu că e un om și un antrenor admirabil. Dacă aș putea lucra la FCSB? Nu știu să vă spun acum, n-am pus în balanță și nu e normal să discutăm despre lucrurile astea. Veți afla însă răspunsul dacă va veni un astfel de moment!”, a declarat Marius Croitoru, potrivit Gsp.ro.

E cucerit de fotbaliștii de la FCSB

Pe de altă parte, Marius Croitoru este cu ochii pe tot ce mișcă la FCSB, iar în momentul în care a fost pus să aleargă doi fotbaliști din Superliga pe care i-ar dori la Botoșani, a rostit două nume din tabăra roș-albastră:

„M-aș opri la două nume: Florin Tănase și Olaru. Sunt oameni care cred că m-ar ajuta enorm în sistemul meu de joc. Botoșaniul ar arăta superb. Mi-ar face plăcere să-i antrenez acum, dar mă trezesc repede din visul de un minut și mă întorc la realitate”, a completat antrenorul de la Botoșani.

Jucătorii lui Marius Croitoru ocupă locul 3 în play-out, cu 27 de puncte. Pe primele două poziții sunt UTA Arad și FCSB, cu 31, respectiv 30 de puncte.

Mai jos programul celor de la FC Botoșani din finalul acestui sezon:

  • FC Botoșani – Metaloglobus
  • FC Botoșani – Oțelul
  • Farul – FC Botoșani
  • FC Botoșani – Petrolul
  • Csikszereda – FC Botoșani
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]