Petrolistul Gicu Grozav este protagonistul unei performanțe individuale remarcabile. Veteranul ploieștenilor, care a împlinit 35 de ani în luna septembrie, a marcat golul victoriei lupilor galbeni în deplasarea cu Unirea Slobozia, scor 2-1.
Grozav a punctat pentru 2-1 în minutul 85 al partidei cu Unirea Slobozia, ajungând la al șaselea gol stagional, plus unul în Cupa României. Gicu nu doar că este golgheterul echipei, pentru al patrulea sezon consecutiv, dar reușitele lui au și o particularitate pozitivă. Din aprilie 2024, de câte ori marchează Grozav, Petrolul, echipa lui Topal, nu pierde.
Seria meciurile terminate cu victorii sau egaluri pentru ploieșteni, în care a punctat Grozav, a ajuns la 18. Au fost 11 victorii și 7 egaluri, cu el pe lista marcatorilor.
Ultima dată când Grozav a marcat și Petrolul a pierdut a fostpe 29 februarie 2024, 2-3 pe teren propriu, cu formația Universitatea Craiova.
În total, sub tricoul Petrolului, în cele două perioade petrecute acolo (2012-2013 și 2022 – prezent), Gicu a marcat 53 de goluri pentru ploieșteni, în toate competițiile. El este al doilea golgheter all-time al echipei, la nivelul primului eșalon, după simbolul echipei, Mircea Dridea, care zilele trecute a împlinit 89 de ani.
Căpitanul Petrolului mai are un an de contract cu ploieștenii, până în vara lui 2027, și ar vrea să-și încheie cariera la Ploiești.
„Ne bucurăm că am luat trei puncte mari în deplasare la Slobozia, o echipă care se va bate până la final cu siguranță. Suntem foarte bucuroși că în Sfânta Zi de Paște că am putut să luăm toate cele 3 puncte. Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Se vede ușor-ușor luminița de la capătul tunelului, important e să rămânem conștienți că nu e nimic rezolvat. Sunt meciuri foarte grele până la final. Fiecare echipă trage cu dinții să rămână în Liga 1 și cu siguranță ne vor aștepta meciuri grele în continuare”, a spus Grozav după meciul de la Slobozia.
Petrolul a urcat momentan pe loc direct neretrogradabil, dar etapa viitoare întâlnește acasă Hermannstadt (duminică, 19 aprilie, ora 18:30) o altă echipă care speră să se salveze direct.