Cum o cheamă de fapt pe Marilu, fiica lui Răzvan Lucescu, care a avut o relație specială cu bunicul ei

Cum o cheamă de fapt pe Marilu, fiica lui Răzvan Lucescu, care a avut o relație specială cu bunicul ei
Foto ProSport

Moartea lui Mircea Lucescu a îndoliat familia marelui antrenor. Printre cei care au adus un ultim omagiul fostului selecționer s-au aflat și cei doi nepoți ai săi, care au stat non-stop la sicriul marelui antrenor. Copiii lui Răzvan Lucescu au impresionat prin eleganță, demnitate și respect, asemenea tatălui lor și a întregii familii.

Dacă Matei Lucescu este o figură ceva mai comună în mediul public, sora sa mai mare, cunoscută ca Marilu, își trăiește viața discret, alături de soțul ei și de cei trei copiii ai cuplului.

Maria Luiza și-a cunoscut soțul peruan în Africa de Sud

Marilu, pe care de fapt în acte o cheamă Maria Luiza, are 34 de ani și e cu doi ani mai mare decât fratele ei, care a avut parte de o aniversare tristă, fiind născut pe 8 aprilie. Marilu e măritată cu un profesor universitar din Peru, Luis Escobedo D’Anglés, pe care l-a cunoscut în Africa de Sud. Ei locuiesc acum la București, Luis predând online. Au împreună trei copiii, iar cel mai mare dintre ei, Lucio, are șapte ani, și joacă la juniorii Rapidului.

Maria Luiza Lucescu a avut o relație foarte strânsă cu bunicul ei. Ea este pasionată de istorie și a făcut un master la Universitatea din București, pe tema sportului în comunism. În lucrarea elaborată de Marilu, subiectul ales a fost participarea României la Campionatul Mondial din Mexic 1970 şi cu modul în care acest eveniment a fost reflectat în presă, ce a însemnat pentru identitatea naţională şi cum a contribuit la consolidarea acesteia. Ea a urmărit să afle felul în care erau văzuți românii, grație acelei performanțe, dar și cu vedeau românii participarea la turneul final. În acest sens, cel mai bun interlocutor a fost chiar Mircea Lucescu, căpitanul acelei naționale de legendă, din care mai trăiesc doar șase fotbaliști.

Marilu a realizat târziu cât de mare a fost Mircea Lucescu

Marilu i-a cerut bunicului materiale şi a discutat cu el pe această temă. Deși a crescut într-o familie de fotbaliști și ulterior antrenori, Marilu a dezvăluit că abia târziu a realizat faima bunicului ei, care este în top trei cei mai galonați tehnicieni din istoria fotbalului.

„Pentru mine era bunicul. Ştiam că este un antrenor bun, că a fost şi la echipe din afară, la naţională, şi ca jucător, dar nu conştientizam greutatea numelui. Îmi era greu să mă detaşez de faptul că este bunicul meu, cu care am stat, ne-am jucat şi am petrecut timp frumos împreună. (n.r. Cum este Mircea Lucescu acasă, dincolo de fotbal) Relaţia este foarte frumoasă. Copiii se bucură enorm de fiecare dată când îl văd. Este o plăcere pentru toţi, inclusiv pentru el, toată această joacă”, a povestit Marilu Lucescu, într-un interviu acordat orangesport.ro, la finalul anului trecut.

De altfel, Mircea Lucescu a încercat să ghideze primii pași în fotbal pentru Lucio, mergând cu acesta la antrenamente la Rapid și ducându-l să ia lecții de individualizare la Școala de fotbal a lui Narcis Răducan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Școala de lângă casă: facilitatea imobiliară care crește valoarea proprietăților
Mediafax
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Ofensivă ucraineană discretă dusă de drone: sute de soldați ruși, în pericol de încercuire într-un sector critic pe frontul de est
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată acum Nuți, bona copiilor Anamariei Prodan. Cine este cea care i-a fost alături ani buni impresarei
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Râzi cu lacrimi
Cine a inventat gurile de canal?
Descopera.ro
Luca și Valentina și-au ucis propria fiică de 5 ani, apoi și-au luat viața. Ce au scris în biletul de adio
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
EXCLUSIV | De la ce distanță te înregistrează noile radare fixe montate pe DN 1, cu rol de calmare a traficului
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
Acesta e ORAȘUL ÎN CARE SE CONDUCE CEL MAI PROST! Este în Spania, iar șoferii sunt... de groază!
Mediafax Spania