Acasa » Fotbal Intern » Superliga » CRONICĂ A înviat FCSB. Echipa lui Mirel Rădoi s-a impus lejer cu Oțelul după o prestație solidă

CRONICĂ A înviat FCSB. Echipa lui Mirel Rădoi s-a impus lejer cu Oțelul după o prestație solidă

Andrei Trifan
A înviat FCSB. Echipa lui Mirel Rădoi s-a impus lejer cu Oțelul după o prestație solidă
Foto Mediafax

E Sâmbăta Mare. FCSB are meci cu Oțelul. Un nou test pentru Mirel Rădoi. Un nou test și pentru răbdarea lui Gigi Becali? Orice pas greșit pentru formația roș-albastră poate rupe parteneriatul naș-fin.

În Arena Națională, atmosfera e încărcată. Pe tabelă, apare chipul lui Mircea Lucescu, dar „cubul” are probleme și strică momentul. O rușine repetată pentru Primăria Capitalei.

Cronica partidei FCSB – Oțelul 4-0

Pe gazon, se anunță o bătălie aprigă. Rădoi dă semne de independență și îl titularizează pe Târnovanu. Începe meciul! Duelurile sunt tari în primele minute. Moldovenii nu par a fi venit cu gândul la drob și cozonac. Au trecut 10 minute, Tănase preia abil mingea pe lângă un adversar, întoarce la Olaru și căpitanul FCSB cade. Arbitrul fluieră ofsaid. VAR intervine. Tănase e în poziție regulamentară și e fault la Olaru. Penalty-ul e transformat cu sete de decarul campioanei.

Rădoi își aplaudă jucătorii și le cere să continue presiunea pe adversari. Mai trec 10 minute și FCSB schimbă din nou scorul pe tabelă. Mihai Popescu primește o pasă de la Dawa, preia mingea în careul Oțelului, driblează ca un atacant veritabil și finalizează cu un rist plin. Sâmbăta patimilor pare abia la început pentru gălățeni.

Elevii croatului Tomas se clatină la fiecare atac al FCSB. În minutul 22, se face 3-0 după o combinație între Miculescu și Olaru. Căpitanul șutează la poarta lui Dur-Bozoancă și înscrie cu ajutorul devierii lui Ne Lopes. Când e să se aleagă praful…

Fotbaliștii lui Rădoi testează diferite scheme la fazele fixe. Atenția fostului selecționer al României pentru detalii se vede la fiecare corner sau lovitură liberă. Și dintr-o astfel de oportunitate FCSB face 4-0. Puștiul Stoian e servit de Olaru și trimite o „acoladă” la colțul lung. Ăsta e șut de fotbalist și un semn că „perla” transferată de la Gică Hagi ar merita mai multă încredere. Oțelul a fost crucificat în 45 de minute!

FCSB a înviat!

Startul reprizei secunde a evidențiat carențele care au adus-o pe FCSB în play-out. Vedetele lui Rădoi au ieșit pe vârfuri, moldovenii au prins curaj și au început să câștige dueluri, chiar dacă ocaziile clare nu au apărut. În minutul 64, Rădoi a decis să facă două schimbări pentru a intra din nou în control tactic asupra jocului: Radunovic și Baba Alhassan, în locul lui Joao Paulo și Chiricheș.

Și a reușit. FCSB a „adormit” partida. Construcția oaspeților a redevenit lentă și neinspirată. Cu victoria asigurată, antrenorul gazdelor l-a trimis în luptă și pe Ofri Arad.

Israelianul a părut ușor „ruginit”, lipsa partidelor oficiale fiind evidentă în cazul său. S-a „remarcat” după numai două minute, când intervenția sa energică i-a adus un cartonaș galben.

Chipurile lui Rădoi și Tomas, surprinse în minutul 87 în cadre succesive, au oferit epilogul unui film de acțiune transformat într-o banală comedie: antrenorul FCSB, încrâncenat, dădea indicații efervescent, în timp ce tehnicianul Oțelului era dărâmat și resemnat. 4-0. FCSB a înviat! Fără Gigi Becali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Cancan.ro
Cireșele se strică în pomi. Pomicultorii, disperați, se gândesc să renunțe la livezi: „Vindem sub costul de producție”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Secretul longevității lui Lionel Messi. La ce a renunțat complet legenda Argentinei să joace la cel mai înalt nivel și la 38 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Râzi cu lacrimi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Descopera.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Promotor.ro