Mircea Lucescu a avut parte de un pelerinaj de 48 de ore pe Arena Națională, unde cei apropiați au venit să-i aducă un ultim omagiu.
Fostul mare fotbalist și antrenor Mircea Lucescu, decedat la vârsta de 80 de ani, a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din Capitală, la funeralii participând aproximativ 200 sute de persoane printre care oameni de fotbal, antrenori, jucători, conducători și iubitori ai fotbalului.
Pe Arena Națională, acolo unde mii de oameni au spus adio marelui Mircea Lucescu, Marius Șumudică i-a impresionat pe cei care au reprezentat presa din Turcia.
Liber de contract, Marius Șumudică a îngenuncheat și a sărutat sicriul lui Mircea Lucescu, apoi a început să plângă în hohote, iar a doua zi imaginile au fost preluate de cei de la Haberler.
„Așa ceva n-ați mai văzut! Șumudică a plâns amarnic în timp ce și-a luatla revedere’ de la Lucescu” a titrat media de la Istanbul.
Marius Șumudică a afirmat, joi, la Arena Națională, unde i-a adus un omagiu lui Mircea Lucescu, că fostul selecționer al României, dacă s-ar fi născut într-o altă țară, ar fi primit titlul de Sir, având în vedere performanțele obținute de-a lungul timpului.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2Fwhatsapp-image-2026-04-09-at-143128-1400x788.jpeg)
FOTO Prosport
„E o săptămână tristă, din toate punctele de vedere. Am văzut tot felul de comentarii, că săptămâna aceasta cerul ar fi deschis, dar ar fi nedrept pentru alți oameni care au decedat într-o altă perioadă, fiindcă toată lumea este judecată la fel. În fond rămân doar faptele pe care le-ai făcut. Ce aș putea să vorbesc despre domnul Lucescu se poate privi din două unghiuri.
Prima este latura umană, un om extraordinar, care oricând a ajutat pe toată lumea, un om care te-a ajutat să trăiești, te-a învățat să te comporți, a încercat să-ți ridice nivelul cultural. Avea discuții cu tine și un om care nu cred că a făcut rău nimănui, un om care a dat tuturor ce avea mai bun în dânsul. Latura profesională nici nu cred că mai trebuie să o amintesc, pentru că din punctul meu de vedere este cel mai titrat antrenor român român al tuturor timpurilor. Să câștigi 36 de trofee…
Dacă se năștea într-o altă țară i s-ar fi spus Sir Mircea Lucescu. Și merită, pentru că este un domn din toate punctele de vedere. Vedeți ce se întâmplă pe tot mapamondul cu momente de reculegere, peste tot ziarele au scris pagini întregi, asta înseamnă să ai valoare, să fii un om care ți-ai pus amprenta asupra acestui fenomen atât de îndrăgit”, a declarat Marius Șumudică.