Dorinel Munteanu nu e impresionat de faptul că Ianis Zicu a demisionat: „Asta e viața antrenorului”

Dorinel Munteanu nu e impresionat de faptul că Ianis Zicu a demisionat: "Asta e viața antrenorului"
Sursa: Sport Pictures

Victoria la limită obținută de Hermannstadt în fața Farului, scor 1-0, a adus nu doar trei puncte importante pentru sibieni, ci și tensiuni în tabăra adversă, cu Zicu în prim plan.

La finalul meciului, Ianis Zicu și-a anunțat intenția de a pleca, însă reacția lui Dorinel Munteanu a fost una cât se poate de directă.

„Depinde de rezultate, asta e meseria”

Antrenorul celor de la Hermannstadt a aflat chiar la final despre decizia lui Zicu și nu a dramatizat deloc situația. Din contră, a explicat că astfel de momente fac parte din meseria de antrenor.

Munteanu s-a declarat în schimb extrem de mulțumit de jocul echipei sale, mai ales de modul în care jucătorii au reacționat după pauză. Golul decisiv a venit în minutul 90+2, prin Luca Stancu, iar tehnicianul a ținut să evidențieze impactul jucătorilor introduși pe parcurs.

Dorinel Munteanu a mai spus că astfel de momente sunt cele care definesc o echipă.

„Trei puncte foart, foarte importante, muncite de la început și până la final. Cei de la Farul au avut un start în forță, apoi, noi am echilibrat, am avut și noi ocazii, dar după pauză am intrat mai hotărâți și victoria e meritată. Felicit echipa, trece prin momente grele, am discutat cu ei în zilele premergătoare că un astfel de meci se câștigă doar prin voință, devotament, hotărâre”, a spus Munteanu.

Așa reacționează jucătorii care intră după pauză. Luca este un jucător cu calități, trebuie să muncim împreună, va ajunge un jucător bun, ca si Bîrsan si Kevin (n.r. Kevin Ciubotaru) i felicit pe toți, incluiv pe David (n.r. David Lazar), care ne-a salvat pe final” a spus Dorinel.

Ianis Zicu vrea să-și dea demisia de la Farul

Ianis Zicu, antrenorul celor de la Farul, a anunțat că este gata să se retragă din proiect:

”Este dureros, frustrant ținând cont că am avut oportunități să deschidem scorul. Din păcate deja lucrurile sunt de ceva timp de această manieră. Am pierdut jocuri și puncte nemeritat. Cred că la momentul ăsta cel mai bine e să existe un anumit șoc la echipă.

În România lucrul ăsta este cel care ajută (n.r. plecarea antrenorului). La cât iubesc eu echipa și clubul și tot ce înseamnă fotbalul constanțean mă gândesc și la asta. Clubul trebuie să fie mai presus de oricine. Am avut tot ce mi-am dorit aici, din păcate nu am reușit multe lucruri pe care mi le-am propus la începutul sezonului.

Nu sunt genul de antrenor care am ținut vreodată unde am fost de vreun scaun. Am muncit, mi-am dorit. Din păcate vibe-ul și energia simt că nu sunt de partea noastră. Consider că e momentul oportun pentru club să poată să meargă mai departe și să găsească soluția pentru că meciul următor este peste 10 zile.

În momentul acesta există un singur lucru: Farul să se salveze cât mai repede din punct de vedere matematic. În acest moment simt o epuizare psihică. Mi-am dorit mult mai mult, nu am reușit.

Mă simt epuizat emoțional pentru ce a fost în ultima perioadă. Din păcate lucrurile nu funcționează. Consider că e momentul ca eu să fac un pas în spate”, a declarat Ianis Zicu la flash-interviu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro