EXCLUSIV De ce nu s-a calificat România la Mondial. Gabriel Berceanu deschide Cutia Pandorei pe baza informațiilor din culisele tricolorilor și după o analiză devastatoare

De ce abia azi, acest material? Am vrut să scriu imediat după barajul ratat cu Turcia, dar am așteptat finalul amicalului cu Slovacia, din două motive. Primul: un demers de acest fel era cuvenit după încheierea mandatului de selecționer. Doi: „la cald”, risca să fie acoperit de fervoarea celor care, atunci când pierde România, „dau la cap” fie dintr-o asurzitoare vocație a răului, fie pentru a-și împlini agenda meschină.

Ulterior, episodul dramatic în care lui Mircea Lucescu i s-a făcut rău chiar în cantonament, înainte de meciul cu Slovacia, a oprit pentru mine fotbalul tricolor. Așadar, astăzi, când FRF a anunțat ședința Comitetului Executiv prin care Răzvan Burleanu e mandatat spre negocieri cu viitorul antrenor al României, chiar e momentul potrivit. Iar acum Cutia Pandorei poate deveni o oglindă utilă și pentru noul selecționer.

Vezi galeria foto
5 poze

În timpul scurs după înfrângerea de la Istanbul s-au decantat, spre forma finală a acestui text, zeci de discuții cu fotbaliști tricolori, antrenori din Superliga, oameni din zona echipei naționale. În paralel cu dialogurile, am documentat și am analizat. De ce nu s-a calificat România la Mondial? Împreună, mărturiile și datele devin, dacă acceptați, cele două brațe care deschid acum Cutia Pandorei.

Scandal monstru cu arbitrajul în Bayern Munchen – Real Madrid! Bavarezii au protestat la golurile 2 şi 3 ale spaniolilor, dar Vincic şi VAR n-au intervenit

23:24

Ipoteză-șoc: „Eu am auzit că Daniel Pancu a semnat deja cu Rapid”

23:19

De ce nu s-a calificat România la Mondial. Sufletul și biciul

România a mers bine în Liga Națiunilor 2024 pentru că identitatea de grup și spiritul au continuat, inerțial, din suflul Edi Iordănescu – EURO 2024. Multe naționale se prăbușesc în rezultate după un astfel de turneu final, a noastră a mai mers încă puțin.

Tot ce au reușit Edi Iordănescu și „Generația de Suflet” a venit din patru direcții. Disciplină de fier. Unitate născută din sinceritatea celor care știu și își asumă realist cât pot, raportat la cât se cere. Analiză. Strategie tactică bazată pe pragmatism, din sărăcia resurselor reale.

Chiar dacă Edi Iordănescu nu cred că o să poată să recunoască asta vreodată și chiar dacă se supără: el a făcut din rahat bici pentru că a pus biciul pe situație. În faza ulterioară, a reușit să și pocnească din el pentru că a crezut atât de mult în jucători, făcându-i atât de mult și pe ei să creadă în ei înșiși, până și-au depășit condiția.

A fost un spirit. Pe cât de complicată și de neașteptată a fost aprinderea lui, pe-atât e de adevărat că s-a stins. Să fim drepți! Dacă nici acum nu suntem sinceri, nimic n-are rost mai departe.

România la EURO 2024. FOTO: Mihai Pop, ProSport

Mircea Lucescu s-a întors în fotbalul românesc după 26 de ani. Perioadă în care n-a avut contact cu jucătorii români. Nici cu stranierii, nici cu produsele din Superliga. A fost obligat să descopere totul rapid și a vrut să schimbe totul la națională. S-a trezit șocat de paradigma fotbalului românesc de azi. De acuta lipsă de valori, de lipsa preocupării elementelor din ecosistemul fotbalului intern pentru echipa națională. De la calitatea tinerilor fotbaliști până la abordarea conducătorilor de cluburi.

Când declara, la numire, că va promova tinerii, așa cum a făcut-o toată viața, Mircea Lucescu nu ne păcălea. Dar, ce a găsit realmente a dărâmat planul. Când anunța că va construi naționala pe un nucleu din Superliga, chiar asta își dorea. Însă care sunt echipele acelea cu care puteai sau poți face asta acum, din Superliga de azi?

Din FCSB, campioana ultimelor două sezoane, care e în play-out? Din principala favorită la titlu a ultimelor luni, Universitatea Craiova, al cărei antrenor-constructor a trebuit să plece pe parcurs? Din „U” Cluj, liderul la zi care strălucește preponderent prin străinii Mikanovic, Drammeh, Macalou, Stanojev, Mendy și Lukic? Când ai în play-off o echipă nou-promovată precum Argeșul, cu tot respectul și aprecierea reală pe care argeșenii știu că le-o port, am argumentat aici, înseamnă că în top 6 e un gol. Valoric. Indiscutabil.

Mircea Lucescu a crezut că va prelua un bici pe care el l-a lăsat în 1986 rezemat de un tablou neterminat. S-a amăgit că va avea timpul, calendarul, presa sportivă, sprijinul Superligii și propriile resurse fizice ca să plesnească din el mai zdravăn decât o făcuse Edi Iordănescu prin „Generația de Suflet”. Dar au scos sufletul din noi Bosnia-Herțegovina și Cipru.

Foto: Sport Pictures

N-au fost suficiente flerul, experiența și măiestria lui Mircea Lucescu. Nici n-aveau cum să fie. Reputatul tehnician și-a dorit un alt tipar de joc, o abordare la ani lumină de ce poate oferi fotbalul nostru azi și de abordarea cu care erau obișnuiți jucătorii naționalei în ultima perioadă.

Nici nu mai contează, până la urmă, dacă vreodată în istorie chiar a fost, cu adevărat, naționala așa cum o visa Mircea Lucescu să fie acum. Azi știm sigur că în 2024, 2025 și 2026 era imposibil să fie astfel.

Am ratat șansa continuității în performanță. Mai grav: Hagi nu începe de la zero

Mircea Lucescu a vrut cu totul altceva de la naționala României și pentru că acest „cu totul altceva” ar fi presupus indubitabil „marca proprie”. A plătit această idee temerară inclusiv cu echilibrul vestiarului tricolor. A schimbat căpitani, a retras statut de lideri, a criticat public jucători la înfrângeri. Rezultat sportiv zero. De ce?

Un motiv puternic ține și de faptul că aceiași jucători, în ultimii ani, își depășiseră limitele la națională și datorită unei strategii la nivel mental și emoțional. Iordănescu făcuse un cuib ferit de „rău”, chiar și când „răul” era justificat sau nici nu era atât de „rău”. Jignirile din social media, exagerările umilitoare uneori dinspre jurnaliști, acuzele foștilor jucători sau ale altor antrenori? În fața lor, selecționerul îi ținea pe jucători în cuib, ba chiar cu ieșiri publice ferme, de protecție.

A fost o strategie: „ei” la lot erau o familie, „răul” însemna exteriorul. A funcționat strategia. Imediat după Iordănescu însă, tocmai noul selecționer i-a scos dintr-o dată pe jucători în fața „răului”. N-avem fotbaliști cu mentalitatea de război total în numele performanței? Posibil. Nu pot funcționa decât „cocoloșiți”, măcar în momentele-cheie? Foarte probabil. Dar asta e altă discuție. Cert e că așa a fost la națională și s-a produs performanță. Apoi, n-a mai fost așa. Și nu s-a mai produs.

Ne-am calificat pentru barajul de Mondial doar pentru că am tratat Liga Națiunilor 2024 extrem de serios. Și am făcut asta doar pentru că facem parte din categoria naționalelor care se agață de orice modificare de format UEFA și FIFA, pe trendul globalizării fotbalului, știind că altminteri ne e aproape imposibil să mergem spre turnee finale „în rândul lumii”, cu calificatele „normale”, prin preliminariile clasice.

FOTO: Mediafax foto

Continuitate în performanță la naționala României? Am fi putut avea după EURO 2024 cu Edi Iordănescu. Ulterior, Mircea Lucescu a arătat din ce în ce mai deschis, parcă de la lună la lună, încurajat de rezultatele din Liga Națiunilor, că nu vrea să continue nimic.

Ci să zidească de la zero, în felul său. Și-a asumat-o cu un curaj total, sacrificând totul, până la propria mistuire. Nimeni nu poate spune, dincolo de ratarea Mondialului, în ce măsură zidirea de la zero imaginată de Mircea Lucescu ar fi reușit în 2027 sau 2028. Ține și de calitatea cărămizilor, prezența mortarului, forța ziditorului în raport cu vârsta, timpul și timpurile. Oricâtă măiestrie indiscutabilă ar fi existat în spatele ziditorului.

Acum, din păcate, pentru toate elementele pe care abia am început să le explorăm aici, Gică Hagi nu o va lua de la zero. N-are șansa asta. Ci de la „minus unu”. De ce? Iată de ce!

România e și Superliga. Unde sunt starurile ei? Mazilu, Florinel, Șut, Louis?

Echipa națională este, inevitabil, una din oglinzile cele mai relevante ale campionatului intern. Și invers! Iar Superliga înseamnă, în fotbalul de azi, ceea ce produce ea și ceea ce exportă ea. Știți ce s-a întâmplat în ultimii ani cu exporturile pe care, acasă, noi am pus eticheta „calitate premium”?

Sezonul acesta a plecat Adrian Șut, căpitanul campioanei 2024 și 2025. Nu e titular în Emiratele Arabe Unite! A plecat Louis Munteanu, „perla” vânturată pe milioane de euro în vis. Nici măcar jumătăți de oră n-a prins până acum în liga americană, MLS!

Sezonul trecut a plecat Florinel Coman, tot de la campioana FCSB, poate cel mai bun fotbalist al campionatului atunci. E o umbră la Al Gharafa din Qatar, a pierdut și echipa națională! S-a dus Răzvan Sava la Udinese, în Serie A, aplauze și artificii! Dar a apărat doar când și cât a fost titularul indisponibil. Atât!

Foto: Al Gharafa, platforma X

În sezonul 2023/24 au plecat pe milioane de euro Adrian Mazilu și Enes Sali. Unul s-a întors, dar e parcă alt jucător, după o experiență de coșmar în afară, cu accidentări la pachet. Celălalt n-a prins nici măcar un meci integralist, sezonul acesta, la o formație pe loc de retrogradare în Arabia Saudită!

Tot ce avem mai bun în Superliga, din categoria românilor de echipă națională, este invalidat pe linie, în ultimii ani, de fotbalul extern. Trimis la retur cu eticheta modificată, din „calitate premium” în „mai testați în Superliga”. Mistuit de incapacitatea de adaptare la rigoarea fizică, provocarea mentală și nivelul de intensitate ale FOTBALULUI REAL 2026. De ce nu s-a calificat România la Mondial? Și de-aceea!

Iar dacă vi se pare că insist prea mult pe legătura dintre Superliga și echipa națională: cum de-a fost convocat Andrei Coubiș doar după ce s-a transferat la U Cluj, adică după meciuri cu Hermannstadt, Metaloglobus și Csikszereda? Nu era toamna trecută cam același fotbalist?

„E foame de bani, e foame de bani, băieți! / Lumea tre’ să știe ce fel de băieți sunteți”

Cu greu eviți greața când, în preajma meciurilor importante al României, auzi concentrarea patriotică a unor patroni, conducători și foști conducători. Și, mai ales, după meciuri, analizele lor vitriolante, concluziile lor bazate pe „experiență”.

Domnilor, n-ați făcut și nu faceți nimic pentru echipa națională! Ba din contră, prin tot ce spuneți și prin tot ce nu faceți, având în vedere postura de patroni și conducători în Superliga, activați împotriva naționalei României, fie și involuntar! Banii sunt totul pentru cei mai mulți. Peste oameni, steaguri și vorbe.

După ce România a pierdut cu Bosnia-Herțegovina în preliminariile acestui Mondial, ieșea Valeriu Iftime cu „verdictele”aici, așa cum nu s-a sfiit vreodată: „Această înfrângere este a lui Mircea Lucescu, iar el trebuie să și-o asume. Apoi, jucătorii, FRF și LPF. Aici am ajuns din cauza a tot ceea ce se întâmplă la noi”.

Fotomontaj ProSport

Dar cam cât face pentru naționala României un patron de club care are 16 străini în lot și care și-a construit toată istoria echipei, în proporție covârșitoare, pe stranieri „reșapați” ori din categoria a opta pe grila fotbalului real? Unul care-și demite antrenorul după un parcurs senzațional în același sezon!, dar care, deși are inclusiv pârghii politice majore, nu furnizează măcar un teren de antrenament, o sală de forță sau un vestiar normal?

Măcar Gigi Becali e sincer și spune clar: nu-l interesează naționala României decât dacă are de câștigat bani de pe urma utilizării jucătorilor lui. Rămâne totuși fariseismul: ții cu România doar dacă-ți convine selecționerul?

Când ne întrebăm de ce nu s-a calificat România la Mondial, să nu uităm că vorbim de o națională care reprezintă un campionat în care una din cele 16 echipe are drept strategie de selecție a tinerilor principiul „nu români”. Da, e Csikszereda Miercurea Ciuc, aveți toate detaliile aici, evidențiate de colegii de la iamsport. Cam cât credeți că ajută atunci clubul condus de Zoltan Szondi naționala României?

Și vorbim de un campionat din care, foarte probabil, două din cele 16 echipe ale sezonului viitor, Sepsi în curs de promovare și Csikszereda în curs de evitare a retrogradării, ar putea dispărea pentru că n-a câștigat Viktor Orban alegerile în Ungaria! Cum vi se pare asta?! Noi vrem la Mondial cu un campionat intern ce riscă să fie bulversat de căderea guvernului în altă țară?

De ce nu doare așa tare Mondialul ratat. Și ce făcea Dumnezeu când noi jucam barajul

Nu meritam să ne calificăm la acest Mondial. „Ce vă recomandă? Vocea și talentul”. Așa sună un dialog dintr-un celebru film românesc. Pe noi nu ne-a recomandat decât vocea. De fapt, gura mare a celor care s-au obișnuit să ceară fotbalului mai mult decât îi oferă!

Noi, ceilalți, am sperat și visat, fără să credem prea mult. Recitiți, vă rog, titlurile de presă dinaintea barajului cu Turcia! Atât ale materialelor de avancronică și analiză realizate de jurnaliști, cât și declarațiile personajelor din fotbalul românesc. Toți așteptam surpriza, minunea, miracolul. De aceea nu ne-a durut așa tare Mondialul ratat. Și nici acum parcă nu ne doare. Poate prin iunie să simțim un junghi…

Aproape nimic fotbalistic nu susținea cu argumente prezența noastră la CM 2026. Accept discuția despre calificările celor din Capul Verde, Uzbekistan și Irak dar, fraților: noi n-am concurat cu Mauritius și Filipine plus că, în fond, aici și acum e vorba despre noi! Și despre ce suntem acum, dacă vrem să mai fim ceva mâine! Nu v-ați săturat să folosim oglinda doar pe unghiurile confortului dăunător? Ce mai contează că merg la bal unii care nu te-așteptai să-și câștige biletul, când tu știi că n-ai haine nici să ieși la magazinul din colț pentru țigări?!

De aceea nici nu ne doare atât de tare acum Mondialul ratat. Pentru că una e să pierzi trenul când ești blocat în traficul neputințelor tale la 20 de kilometri de gară și alta e să trăiești închiderea ușilor fix când puneai piciorul pe peron. Noi n-am fost la două meciuri de Mondial, dacă vrem să nu ne mai mințim. Ci la două clase fotbalistice distanță.

FOTO: SportPictures

Noi, noi suporterii, noi jurnaliștii și, chiar dacă se supără, noi jucătorii echipei naționale, am așteptat la Istanbul miracol, minune, surpriză. Ne-am rugat la Dumnezeu. Poate acum va înțelege și Gigi Becali că n-a fost vorba despre catedrale creștine versus moschei musulmane în acest baraj. Și în niciun altul din istoria fotbalului.

Da, sunt creștin ortodox și sunt convins cu toată ființa că Dumnezeu e în tot și în toate! Dar echipa națională este întâi de toate produsul fotbalului românesc, rodul lui, cu tot cu Gigi Becali. Culegem cu tricolorii nu doar ce am semănat, ci și unde și cum am semănat!

„Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi, semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Alta a căzut între spini, iar spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Iar alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit”.

Stop. În ultimii patru ani niciun fotbalist român n-a ajuns titular la națională

25 martie 2022. Debutul lui Edi Iordănescu pe banca României, amical cu Grecia la București. De atunci și până azi, în 4 ani de zile, nici măcar un singur fotbalist român nu și-a obținut prin evoluțiile lui postul de titular la echipa națională!

Nici măcar un nume care să fie titular cert, pe termen mediu, prin valoarea lui, prin constanța evoluțiilor lui! Nu soluție de conjunctură, înălțată vremelnic pe accidentările și suspendările rivalilor pe post. Titular la naționala României pe care să-l știm oricare dintre noi!

Într-un fotbal contemporan care are tot mai puțină răbdare, în acest sport care trăiește epoca de maximă dinamică și efervescență din istoria lui, fotbalul românesc n-a produs nici măcar un fotbalist de nivelul naționalei și al meciurilor internaționale, în PATRU ANI!

FOTO: Catalin Muresanu, ProSport

E cutremurător, e adevărat și-ți vine să spargi oglinda după asta. Probabil suntem unici în Europa, la așa ceva. Nu mă refer la țările care n-au modificat timp de patru ani echipa de start pentru că rezultatele au fost excelente și nu prea au avut de ce să facă asta…

De ce nu s-a calificat România la Mondial? Cum ar fi putut să se califice cu o arie de selecție ștrangulată, având atât de puține resurse de calitate necesară nivelului World Cup? Unde ați mai auzit ca în patru ani, în 48 de luni, nici măcar un produs din competiția internă sau un stranier venit să devină titular incontestabil la echipa națională?

Ne-am întors în 2026 la Alex Chipciu de la EURO 2016

Am început în martie 2022 cu Florin Niță în poartă, a urmat Ionuț Radu, care a devenit rezervă la club în străinătate, așa că a apărut Horațiu Moldovan. Ulterior a devenit și el rezervă absolută la club, după ce s-a transferat în străinătate. A revenit Niță pentru EURO 2024. Ne-am bucurat că stăm extraordinar la portari, rotindu-i prin minte pe Târnovanu, Hindrich, Sava și… ne-am trezit la barajul de Mondial dependenți de același Ionuț Radu, portar accidentat, într-un picior! Un fotbal întreg am stat într-un portar betegit și vrem la Mondial?!

Nicușor Bancu și Andrei Rațiu, cu plusurile și minusurile lor, de patru ani n-au măcar un concurent real în flancurile defensivei României. Pe dreapta ne iluzionăm cu „avaria” Deian Sorescu, dintotdeauna mijlocaș! În Superliga cei mai buni sunt costaricanul Mora și croatul Mikanovic. Cristi Manea a dispărut, nu știm Ilaș (Botoșani), Țuțu (UTA) ori Dorobanțu (Slobozia) cât de buni sunt dincolo de luptele cu Metaloglobus.

Pe stânga îl tot așteptăm pe Borza (Rapid). Vi se pare acum Ciubotaru de la FC Hermannstadt soluția, sincer? Cum de Opruț „rupe norii” la club dar nu l-a convins nici pe Iordănescu, nici pe Lucescu? Nu cumva problema e la el? Nu e de râsu’-plânsu’ pentru condiția nădejdilor noastre dacă ne-am întors tot la Alex Chipciu, tricolor de la EURO 2016, de-acum un deceniu? Admirabil Alex în campionat, dar împlinește 37 de ani luna viitoare!

FOTO: SportPictures

O echipă care aproape stă într-o singură soluție de nivel certificat pe fiecare post vi se pare de Mondial?

Dennis Man și Vali Mihăilă sunt puncte fixe în flancurile ofensivei la națională. Un campion în Olanda, dar și un fotbalist de la jumătatea clasamentului în Turcia. Dacă primul e indisponibil, devine peste noapte Alex Dobre, altminteri fruntaș prin Superliga, o garanție de națională? Să mă ierte, dar n-a dovedit că poate fi asta, la acest moment! Pe postul lui Mihăilă, unde ne batem cu pumnii în piept că avem Ștefan Baiaram și Claudiu Petrila, ați fi jucat, dacă erați selecționeri, în echipa de start la un meci de la acest Mondial, cu vreunul dintre ei?

Ce națională se poate cere cu fruntea sus la Mondial când, în lipsa lui Marius Marin, de la echipa aflată pe ultimul loc în Italia!, nu se găsește un „închizător” de nivelul provocării baraj pentru Mondial, nici nu mai vorbesc de turneu final?

S-a văzut la Istanbul, cu Turcia, că fără Nicolae Stanciu e tare greu. Am ajuns să depindem de liga din China, adică de Burcă și de Stanciu! Răzvan Marin și Nicolae Stanciu au contribuit la un volum uriaș de goluri pentru România, raportat la totalul tricolor. N-a venit NIMIC nou din spate, puternic, autoritar, certificat valoric! Unde sunt mijlocașii tehnici, pasatorii, „brazilienii Europei” cu care ne-am tot amăgit? Dinamovistul Cătălin Cîrjan, de la care se așteaptă încă primul meci memorabil cu un adversar bun din Superliga? Debutează Alin Roman (UTA), la 32 de ani? Îl aducem pe Dan Nistor, „dinozaurul” încă foarte bun pentru ce înseamnă fotbalul intern?

Nici nu mai deschid discuția atacantului central. Aici suntem. De fapt, de aici am plecat și tot aici am rămas!

Romania la startul barajului cu Turcia pentru Mondial. FOTO: SportPictures

Dacă ei sunt cei mai buni la noi, noi credem că suntem atât de buni încât să fim la Mondial?

În sezonul fotbalistic în care România a ratat calificarea la Mondial, cei mai buni portari din Superliga sunt grecul Anestis (Botoșani) și lituanianul Gertmonas (U Cluj). Cei mai buni fundași dreapta sunt costaricanul Mora (Univ. Craiova) și croatul Mikanovic (U Cluj). Între cei mai buni stoperi: togolezul Boateng și israelianul Stoinov (Dinamo), kosovarul Sadriu (Argeș), olandezul Kramer (Rapid), ucrainenii Pospelov (UTA) și Romanchuk (Univ. Craiova).

Care sunt mijlocașii de top ai Superligii? Nu pot lipsi georgianul Mekvabishvili (Univ. Craiova) și spaniolul Rober (Argeș), brazilianul Ceara (Csikszereda), francezul Ongenda (Botoșani), kosovarul Korenica (CFR Cluj), italianul Cisotti (FCSB) sau gambianul Drammeh (U Cluj). Superlativele atacului sunt dominate de Lukic, Macalou, O. Mendy și Stanojev (U Cluj), Matos și Bettaieb (Argeș), Nsimba, Al Hamlawi și Etim (Univ. Craiova). Bosniac, ivorian, sârb, brazilian, tunisian, palestinian, nigerian. Orice vreți, dar nu români!

FOTO: SportPictures

Unde sunt românii, fraților? Am avut noi, la Istanbul, măcar nucleul Galatasaray din liga internă, pe care l-a avut Turcia? Cum ar fi trebuit să ne calificăm la Mondial cu o echipă națională reprezentând un campionat în care vedetele sunt jucători din liga a treia franceză, aduși de prin Malta sau eșalonul doi danez?

Dacă ei sunt cei mai buni la noi, noi credem că suntem atât de buni încât să fim la Mondial?

Sigur, am fi avut alternativa să construim o națională din stranieri, în proporție covârșitoare, precum Bosnia-Herțegovina. Dar am stabilit mai sus unde suntem cu stranierii, cu produsele de top plecate în ultimii ani din Superliga spre fotbalul mare…

Fumigena cu Regula U21. Locuri la facultate, nu generații de academicieni!

Să spui că România nu s-a calificat la Mondial din cauza Regulii U21 e la fel de fals cu ideea că Regula U21 nu dă rezultate pentru că România nu s-a calificat la Mondial. Cine o spune? Cine vrea să acopere adevărul cu o cârpă soioasă țesută din interes individual meschin și cine habar nu are cum funcționează, că vrem sau nu vrem, fotbalul acestor vremuri.

Ce înseamnă Regula U21? Locurile la facultate oferite special pentru categoriile defavorizate. Pentru că da, atunci când a fost implementată regula, la fel ca și azi!, tinerii fotbaliști români erau și au rămas o categorie defavorizată în Superliga!

Regula U21 îți asigură o generație la facultate. Dar nimeni și nimic nu-ți garantează, la fel cum Regula nici măcar nu își propune!, că peste 5 ani, toți „studenții” aceștia vor deveni academicieni! Că va fi echipa națională produsul celor care doar primesc șansa să joace în campionat!

Romania U21 invinge Anglia la EURO U21 2019. FOTO: SportPictures

Regula U21 a oferit minute unor generații la rând de tineri fotbaliști români cu potențial mai mic sau mai mare, a adus bani mulți în buzunarele cluburilor din Superliga după transferurile acestora, vezi aici un bilanț!, și a facilitat o serie de patru prezențe consecutive pentru România la EURO U21, plus una la Jocurile Olimpice. Prin această serie influențându-se cote de piață, crescând blazonul fotbalului nostru per total și oferind jucătorilor șansa esențială a competiției de nivel înalt, continental.

De aceea n-avem noi acum atacanți centrali români la un nivel de competiție internațională reală? Din cauza Regulii U21, care favorizează prin deciziile antrenorilor mai mult fundași laterali în Superliga? Păi, atunci de ce n-avem concurență la națională pentru Rațiu și Bancu, fundașii laterali?!

Regula U21 l-a scos pe portarul Târnovanu din calculele naționalei, nu Sir Alex Ferguson Becali? Păi, și-atunci unde sunt toți ceilalți portari de calitate cu care ne lăfăiam acum vreun an? N-au devenit cumva rezerve absolute când au dat de fotbalul mare?

O picătură de sânge sau o veșnicie în fundul gol?

Cine se aștepta ca la finalul acestui text să găsească, dincolo de motivele acute pentru care România nu s-a calificat la Mondial, soluțiile pentru calificări viitoare… poate fi dezamăgit deja. Nu le am.

În același timp, nu e de datoria mea să le am și nici nu am pregătirea să le construiesc. Însă tot ce am învățat mă ajută să scot azi oglinda necesară și nedorită. E una dintre menirile jurnaliștilor, până urmă. Cine vrea să se privească, deși doare, iată! Și sunt convins că unii trebuie să o facă, sunt obligați, pentru ei nu-i doar o chestiune de chef!

Dacă în oglinda asta, ciobită de adevărurile incomode, riști cumva să te tai, îmi asum riscul. Aleg oricând o picătură de sânge azi și o calificare mâine pentru România, decât să ne trezim ridicol, când se închide „gura mare” și amuțesc pretențiile interesate, în aceeași veșnicie a canapelei: căutând cu telecomanda meciurile de Mondial, în fundul gol și plângând ca proștii.