Mircea Lucescu a fost condus vineri pe ultimul drum, la București, în prezența familiei, prietenilor și a multor oameni din fotbal.
Printre cei care au luat cuvântul după slujbă s-a numărat și George Copos, fostul finanțator al Rapidului, care a avut un discurs direct despre viața și parcursul prietenului său.
Fostul patron din Giulești a declarat că imaginea lui Lucescu a depășit de mult granițele fotbalului românesc.
Copos a vorbit în discursul său despre începutul dificil al vieții lui Mircea Lucescu. Mesajul a fost, în mare parte, concentrat pe drumul parcurs de fostul selecționer, de la condiții modeste până la performanțele care l-au dus în topul antrenorilor din lume.
În final, George Copos a vorbit și despre familia lui Mircea Lucescu, considerată una dintre cele mai importante realizări ale sale. A făcut referire directă la fiul său, Răzvan Lucescu, antrenorul celor de la PAOK, despre care a spus că duce mai departe moștenirea tatălui.
„Mircea Lucescu nu a fost doar cel mai mare dintre noi, românii. A fost un român universal, un om strălucit, un ambasador al României. A fost copilul care s-a ridicat de jos. El provenind dintr-o familie numeroasă unde a trebuit să împartă totul.
Mircea Lucescu și-a construit cea mai frumoasă familie. Și-a crescut cu atenție urmașul, pe Răzvan, care îi va repeta performanțele lui”, a spus Copos conform Basilica.
Și șeful de la FRF a avut un discurs în cadrul slujbei:
„Pentru dumnealui, fotbalul nu a fost fișa postului, a fost o vocație. A iubit gazonul, mingea și spiritul de competiție, cu o intensitate aproape mistică. (n.r. echipa națională) A fost pentru el ca un copil. Un copil pe care l-a crescut și pe care l-a iubit necondiționat. I-a oferit totul: experiența sa, timpul său, sănătatea și, în final, ultimele sale resurse de energie.
Nu știu dacă există un final pentru un om, dar cred cu tărie că Mircea Lucescu a sfârșit exact așa cum și-ar fi dorit, în slujba fotbalului, până la capăt. A plecat dintre noi, implicat, activ, visând la următorul proiect. Radia de mândrie când analiza meciurile lui Răzvan. Ochii se luminau instantaneu când pomenea de nepoți și strănepoți și cred că erau singurii care reușeau să-l deconecteze de la fotbal și să-i reamintească de frumusețea simplă a vieții.
Ne-a oferit cea mai frumoasă lecție despre loialitate și dragoste pură prin devotamentul față de doamna Neli” a spus Răzvan Burleanu.