S-A STINS IL LUCE Antrenorul din Superliga care a fost sunat de Mircea Lucescu înainte de meciul cu Turcia: „Mi-a cerut câteva lucruri”

Călin MNERIE
Antrenorul din Superliga care a fost sunat de Mircea Lucescu înainte de meciul cu Turcia: „Mi-a cerut câteva lucruri"
FOTO: Sportpictures

Fotbalul românesc își ia rămas bun de la Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Ca și fotbalist, cariera lui „Il Luce” se leagă în special de Dinamo, pentru care a jucat și Adrian Mihalcea timp de șase sezoane.

Astăzi, antrenorul celor de la UTA recunoaște că este „câine roșu” până în măduva oaselor, dar are regretul că nu l-a cunoscut personal pe Lucescu.

Mihalcea a venit de la Călărași în „Groapă” la 6 ani de la plecarea valorosului antrenor de pe banca celor de la Dinamo, odată cu câștigarea titlului de campioană, în sezonul 1989-1990.

„Il Luce” l-a sunat pe Adrian Mihalcea

Mai târziu, Adi Mihalcea a dat goluri pentru Dinamo împotriva Rapidului condus de Mircea Lucescu, care câștiga titlul de campioană în anul 1999. Ca adversar, fostul atacant al „câinilor” i-a purtat un mare respect marelui antrenor, dar recunoaște că nu l-a cunoscut personal. 

Din păcate pentru mine, nu l-am cunoscut pe domnul Lucescu personal, dar cred că am pierdut o personalitate mondială. Adică lucrul acesta se vede în momentul de față. În schimb, am vorbit la telefon cu dânsul cu câteva zile înainte de meciul cu Turcia.

Am discutat despre convocarea lui Coman și mi-a cerut câteva lucruri. Îmi pare nespus de rău, Dumnezeu să-l odihnească în pace și până la urmă să le dea puterea de a trece peste această durere celor din familie”, a fost mesajul lui Adrian Mihalcea (49 de ani).

Coman nu a mai debutat „sub tricolor”

Până la urmă, Marius Coman nu a mai intrat pe teren nici în meciul de baraj cu Turcia (0-1) și nici în amicalul din Slovacia (0-2).

Atacantul de 29 de ani al „Bătrânei Doamne” a fost martor la episodul leșinului fostului selecționer în cantonamentul naționalei și a recunoscut că nu s-a simțit bine câteva ore după aceea. Revenit la echipa de club, Coman avea sentimentele amestecate, bucuros pentru convocare, dar dezamăgit că nu a debutat în tricoul naționalei.

„Sunt bucuros, a fost o experiență pe care nu am mai trăit-o până acum. Mai ales la meciul cu Turcia, a fost ceva deosebit. Dacă ne-am fi calificat și nu aș fi jucat aș fi fost foarte bucuros. Așa, poate sunt puțin dezamăgit, căci mă și așteptam să și debutez. Asta este, voi continua să muncesc ca să ajung din nou acolo. Nu știu dacă domnul Hagi mă va convoca, dar eu, dacă voi continua să am evoluții bune și voi marca goluri, cu siguranță voi fi în vizorul lor”, spunea masivul atacant, care a ajuns la 9 goluri stagionale pentru UTA.

Mircea Lucescu a mai convocat la national fotbaliști de la UTA, chiar din Liga 2-a

Și în primul său mandat la echipa națională (1981-1986), Mircea Lucescu a avut curajul și inspirația să convoace doi fotbaliști de la UTA, chiar din Liga 2-a. Aceștia se numeau Helmut Duckadam și Marcel Coraș, care mai apoi au ajuns la Steaua sau Sportul Stundețesc și au scris istorie în fotbalul românesc. Duckadam a devenit „Eroul de la Sevilla” în 1986, apărând patru penalty-uri pentru Steaua în finalul Ligii Campionilor europeni cu Barcelona, iar Marcel Coraș avea să îmbrace de 36 de ori tricoul naționalei, inclusiv la „Euro 1984″, când a și marcat singurul gol al României în meciul cu Republica Federală Germană

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Școala de lângă casă: facilitatea imobiliară care crește valoarea proprietăților
Mediafax
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Ofensivă ucraineană discretă dusă de drone: sute de soldați ruși, în pericol de încercuire într-un sector critic pe frontul de est
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce a pățit Vica Blochina după ce a ținut dieta Keto: „A fost o experiență groaznică”! Arată total diferit acum
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Luca și Valentina și-au ucis propria fiică de 5 ani, apoi și-au luat viața. Ce au scris în biletul de adio
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
EXCLUSIV | De la ce distanță te înregistrează noile radare fixe montate pe DN 1, cu rol de calmare a traficului
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
Acesta e ORAȘUL ÎN CARE SE CONDUCE CEL MAI PROST! Este în Spania, iar șoferii sunt... de groază!
Mediafax Spania