Ploaia și-a făcut apariția în București, dar oamenii de rând continuă să stea la o coadă uriașă pentru a-și lua adio de la Mircea Lucescu.
Cu o zi înainte de înmormântarea celui mai titrat antrenor român, continuă priveghiul la Arena Națională. Pe lângă numeroasele personalități din lumea sportului și sportivi, sute de oameni stau la rând să ajungă la catafalcul regretatului antrenor.
Fotbalul românesc este în doliu. Mircea Lucescu s-a stins din viață la 80 de ani și 8 luni. Începând de miercuri, oamenii au venit la catafalcul regretatului antrenor să își ia rămas bun. A fost un om foarte iubit, semn că oamenii stau la rând și pe ploaie pentru a-l omagia. De câteva zeci de minute, a început ploaia și lumea tot continuă să vină la Arena Națională.
Priveghiul va continua până la ora 20:00. Ultima zi a ceremoniilor va avea loc vineri, 10 aprilie. La Biserica Sfântul Elefterie va avea loc slujba, începând cu ora 10:00. Înmormântarea se va face la Comitirul Bellu, cu onoruri militare. Publicul larg nu va avea acces la înmormântare.
Fostul selecționer s-a stins din viață pe data de 7 aprilie 2026, la ora 20:30. Din păcate, a pierdut lupta cu o boală grea, măcinat și de multiplele AVC-uri suferite în ultimele zile. Mulți spun că pasiunea pentru fotbal „l-a ucis”. Pe 29 martie, a fost transportat de urgență la Spitalul Universitar după ce a leșinat chiar în cantonamentul echipei naționale.
După câteva zile, părea că a fost stabilizat și chiar a fost surprins în imagini, de ProSport, în timp ce mergea pe holurile spitalului. La doar câteva zeci de minute de la acele imagini, starea i s-a înrăutățit și a intrat în comă indusă. Din păcate, vârsta înaintată și multiplele probleme i-au afectat organele vitale și nu a mai putut fi salvat.
„Eu am avut o discuție cu el cu o săptămână, două, înaintea meciului de la Istanbul și i-am spus, pentru că doctorii au evitat să-i declare adevărul și eu eram un fel de intermediar. I-am zis ‘Mircea, vezi că e groasă, asta spun doctorii’. Și a zis ‘n-am ce să fac, așa am început, dacă e cazul, așa termin’. A fost un risc pe care și l-a asumat.
Inițial n-a crezut, după aia s-a lămurit că boala este fără recurs, dar n-a mai putut să iasă din joc. Și-a asumat un risc care până la urmă s-a dovedit fatal”, a spus Ovidiu Ioanițoaia, pentru Golazo.