Traian Băsescu și-a luat și el rămas bun joi în jurul prânzului de la Mircea Lucescu, faimosul antrenor român trecând în neființă în urmă cu două zile.
La plecarea de la Arena Națională, fostul președinte al României a ținut un scurt discurs în care a rostit cu apăsare cuvântul „respect” pentru cariera fabuloasă a tehnicianului român.
Fostul șef de stat Traian Băsescu a ținut și el să-și ia adio de la Mircea Lucescu. Acesta a venit cu o coroană de flori albe și a depus-o la baza catafalcului, aceasta fiind preluată de doi reprezentanți ai Jandarmeriei, care asigură totodată și garda de onoare.
Ex-președintele țării a ținut un scurt discurs în fața jurnaliștilor prezenți în care a rostit cuvântul „respect” atunci când a catalogat tot ce a însemnat Il Luce pentru sportul românesc.
„Nu am de spus decât un singur cuvânt. Respect pentru Mircea Lucescu. a avut o viață extraordinară dedicată sportului și României. Respect pentru Lucescu”, a declarat fostul președinte al țării.
Traian Băsescu l-a îmbărbătat pe Răzvan Lucescu și a vorbit câteva clipe cu antrenorul lui PAOK Salonic, cel care din bun-simț l-a întâmpinat pe fostul președinte și nu a așteptat să vină acesta la el.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2F3561906-mediafaxfoto-andreipungovschi-1400x931.jpg)
Foto: Mediafax Foto
În urmă cu 17 ani, după ce a cucerit cu Șahtior Donețk Cupa UEFA, Mircea Lucescu a fost decorat de Traian Băsescu, președintele României din acele timpuri, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
„În semn de înaltă apreciere a întregii activități fotbalistice și a performanțelor obținute ca antrenor, încununate prin câștigarea Cupei UEFA 2009, în finala de la Istanbul”, transmitea Administrația Prezidențială.
Mircea Lucescu este al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului mondial, cu 38 de trofee în palmares, dup[ sir Alex Ferguson (49 de trofee) și Pep Guardiola (40).
În cariera sa execepțională, Il Luce a pregătit pe Corvinul, Dinamo, Șahtior Donețk, Dinamo Kiev, Beșiktaș, Galatasaray, Zenit, Rapid, Inter Milano, Reggiana, Brescia, AC Pisa, echipa națională a Turciei și prima reprezentativă a României.
Vineri, 10 aprilie, Mircea Lucescu va fi înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din Capitală.