Ionuț Lupescu a fost prezent la Arena Națională, unde a vorbit despre impactul pe care Mircea Lucescu l-a avut asupra carierei și vieții sale.
Fostul selecționer a murit marți seară, în jurul orei 20:30, la Spitalul Universitar de Urgență București, la vârsta de 80 de ani.
Fostul internațional a spus că momentul este unul dificil și că generații întregi de fotbaliști au fost influențate de oamenii care au format „școala dinamovistă”. Lupescu a explicat că nu a fost vorba doar despre fotbal, ci și despre educație și formare ca oameni.
Acesta a amintit că, după tatăl său, cele mai importante repere au fost Mircea Lucescu și Cornel Dinu, cei care l-au ghidat în carieră.
Lupescu a spus că pierderea lui Mircea Lucescu este una greu de acceptat și că rolul acestuia în formarea generațiilor este evident. Acesta a venit la ceremonie și cu două coroane: una din partea UEFA și una din partea președintelui Aleksander Ceferin.
„Este un moment plin de amărăciune. Generații întregi am fost călăuziți de ei, nu numai ca fotbaliști dar ca si caracter, ca oameni, ne-a dat exemple în viața, din păcate acum nu mai este printre noi, îmi pare foarte rău. După tatăl meu l-am avut pe nea Mircea și pe domnul Cornel Dinu, fiind în familia Dinamo am avut oamenii care m-au ajutat în carieră și m-au călăuzit. Doi s-au dus, a mai rămas doar unul” a spus Lupescu, prezent pe Arena Națională.
„O veste foarte proastă. Nu pot să spun decât: Dumnezeu să-l odihnească în pace. A însemnat enorm pentru generații întregi de jucători, pentru Dinamo ca jucător și antrenor. Fotbalul mondial va fi, cu siguranță, mai sărac, fotbalul a pierdut un om care a fost un vizionar, a crescut generații, iar pe unde a fost a avut succes. Am învățat foarte mult de la el, ar trebui să stăm ore să spun și să povestesc, am lucrat patru ani cu el, era apropiat de noi, de jucători, chiar și ca vârstă de unii. M-a pus căpitan la 19 ani, asta spune totul ce a însemnat. Toți am avut, fiecare jucător din perioada aia avem o mare recunoștință. Ne-a promovat, ne-a dat încredere, ne-a lăsat ceva pentru viață”, a spus Ionuț Lupescu, printre lacrimi, pentru ProSport.