Marius Șumudică (55 de ani) a oferit noi detalii despre ultimele zile din viața lui Mircea Lucescu, antrenor de legendă al cărui deces s-a consemnat marți seară, 7 aprilie 2026, la Spitalul Universitar București.
„Il Luce” și-a dat ultima suflare la 80 de ani și 8 luni, după 9 zile petrecute în unitatea medicală din centrul Capitalei.
Mircea Lucescu s-a stins din viață în seara de marți, 7 aprilie 2026, după 9 zile de lupte pe care le-a dat la Spitalul Universitar București, acolo unde a ajuns să fie internat pe 29 martie, după ce a leșinat în cantonamentul de la Mogoșoaia.
Primele zile nu au fost neapărat alarmante, drept dovadă că vineri, pe 3 aprilie, doctorii pregăteau fișa de externare pentru „Il Luce”. Însă, în timpul ultimului set de analize, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile a suferit un infarct. Medicii l-au stabilizat inițial, însă în noaptea de sâmbătă spre duminică, situația lui Mircea Lucescu s-a deteriorat agresiv.
În acest punct, așa cum a transmis și Giovanni Becali, care a primit informații direct de la sursă, prognosticul medicilor era cel mult rezervat. Marius Șumudică susține că inima lui „Il Luce” mai funcționa doar la 10 la sută din capacitate.
„Da, dimineață trebuia să iasă din spital. Totul decursese normal până atunci. Vorbisem și cu doctorul care îl avea în grijă, îl cunosc foarte bine. El niciodată nu aștepta, voia să iasă cât mai repede, nu avea stare. Voia să iasă din spital mai repede. În general externările se fac după ora 12:00. Mai fusese în spital. De fiecare dată îl suna pe Mugur pe la 09:00, 09:30, 10:00: «Vino să mă iei». Mi-a zis că s-a făcut 10:00, s-a făcut 10:30 (n.r. nu mai suna). Ceva nu e în regulă. Și a sunat-o pe Ioana, soția lui Matei, nepotul lui nea Mircea, băiatul lui Răzvan, și i-a zis: «Nu știi? A făcut infarct». În dimineața aia. (n.r. Lângă doctor?) Da.
Au mers cu el pe acolo, da, au făcut câțiva pași. Mergea, era ok. Și a făcut infarct, nu știu ce s-a întâmplat după aceea, l-au resuscitat iar, au intervenit chirurgical. Eu am ajuns la spital după o zi sau două și doctorul m-a ținut într-o rezervă, nu m-a lăsat să mă duc. Și ăsta e și regretul vieții, că nu am reușit să-l văd. Am stat cu doamna Neli și cu familia într-o rezervă. Nu m-au lăsat să mă duc, nu am reușit. Mi-au zis că îi puseseră încă un stent în vinerea respectivă, când a făcut infarctul, era al cincilea. Atunci mi-a zis că din păcate șansele sunt minime și că inima îi mai funcționează doar la 10%”, a declarat Marius Șumudică, potrivit Fanatik.
Programul funeraliilor lui Mircea Lucescu a fost deja dat publicului larg, iar cei care vor dori să își ia rămas-bun de la cel mai titrat antrenor român din toate timpurile o vor putea face după cum urmează:
„Ceremonia va debuta miercuri, când sicriul va fi depus la Arena Națională. Accesul publicului larg va fi permis începând cu ora 17:00, printr-un circuit controlat menit să asigure fluiditatea fluxului de vizitatori. În aceeași seară, la ora 18:00, va avea loc o primă slujbă de priveghi.
Programul de vizitare va continua și pe parcursul zilei de joi, între orele 10:00 și 20:00, oferind tuturor celor care l-au admirat posibilitatea de a-i aduce un ultim omagiu.
Cortegiul funerar se va deplasa către Biserica Sfântul Elefterie, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică va fi însă limitată la familie și invitați apropiați
Ultima etapă a ceremoniei va avea loc la Cimitirul Bellu, începând cu ora 12:20. Momentul înhumării, programat pentru ora 13:10, va fi precedat de onoruri militare. Conform dorinței organizatorilor, accesul publicului larg va fi restricționat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru familie și cercul restrâns de apropiați.
Măsuri stricte de securitate – Având în vedere amploarea evenimentului, securitatea și ordinea publică vor fi asigurate în permanență prin coordonarea strânsă între Jandarmeria Română și Poliția Capitalei. Traseele rutiere au fost stabilite împreună cu Poliția Rutieră pentru a minimiza blocajele în trafic pe durata deplasării cortegiului”, se arată în comunicatul de presă referitor la funeraliile lui Mircea Lucescu.