Federația Română de Handbal a sărbătorit, marți seara, 90 de ani de la înființare în cadrul unei gale în care au fost premiate fostele glorii ale acestei discipline, dar și cei mai buni jucători care activează în prezent în ligile naționale.
Au fost multe premii pentru sportivii care au reprezentat România de-a lungul timpului, însă șefii FR Handbal au omis naționala masculină, care în 1990 câștiga medalia de bronz la Mondiale.
De altfel, e ultima performanță la băieți din istoria primei reprezentative.
„Nu vreau să acuz pe nimeni. Poate să fie o eroare umană, ar fi normal să facem un gest de reparație morală pentru jucătorii respectivi.
Licu, Toacsen, Mocanu au fost în sală – au fost dezamăgiți că nu au fost băgați în seamă. Nu a fost rea intenție, dar e o gafă pe care trebuie s-o reparăm.
O să meargă medaliile către ei, diploma și o scrisoare de regret. Nu avem cum să mergem înainte și toată lumea a fost de acord în Consiliul de Administrație, inclusiv președintele Din care a admis eroarea”, a declarat pentru ProSport Adi Cosman, președinte la Craiova și candidat la viitoarele alegeri pentru funcția de vicepreședinte.
Lotul României în 1990
Au trecut 90 de ani de când există Federația Română de Handbal. Sunt 90 de ani imenși în care handbalul românesc a fost la un nivel înalt. Iar datoria noastră acum este să continuăm și să încercăm să facem handbalul nostru din ce în ce mai bun. Era datoria noastră să marcăm această aniversare. Este un moment de recunoștință față de cei care au construit handbalul românesc
Constantin Din, președintele FR Handbal
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F04%2Fgala-handbal-90-de-ani.jpg)
Federația Română de Handbal a premiat aproximativ 100 de foști și actuali sportivi pentru performanțele realizate de-a lungul celor 90 de ani. Printre aceștia s-au numărat: Aurora Bran Alexandrescu, Aurora Niculescu Leonte, Elena Rado Jianu, Maria Scheip Constantinescu (campioane mondiale), Constantin Tudosie, Gheorghe Goran, Marin Dan, Mihail Marinescu, Radu Voina (campioni mondiali), Simion Schobel, Cezar Drăgăniță, Nicolae Munteanu, Alexandru Buligan, Vasile Stângă, Dumitru Berbece, Adrian Simion (medaliați la Jocurile Olimpice), Steluța Luca, Aurelia Brădeanu, Cristina Vărzaru, Mihaela Tivadar, Narcisa Lecușanu, Roxana Gatzel, Simona Gogîrlă, Valentina Ardean Elisei (vicecampioane mondiale) Ada Moldovan, Adriana Nechita, Adina Meiroșu, Oana Manea, Magdalena Paraschiv, Ana Maria Tănăsie, Ionica Munteanu, Luciana Popescu, Crina Pintea (bronz la Campionatul Mondial), Gheorghe Tadici, Aurelian Roșca, Simona Maior Pașca, Elena Drăgănescu, Kozma Gavril, Mircea Anton (antrenori ai echipelor naționale).