Ilie Năstase (79 de ani), primul lider din istoria ATP și multiplu campion de Grand Slam la tenis, a avut o reacție vehementă după trecerea în neființă a legendarului Mircea Lucescu.
Din postura de cel mai titrat antrenor român al tuturor timpurilor și al treilea cel mai titrat antrenor din fotbalul mondial, după Sir Alex Ferguson și Pep Guardiola, „Il Luce” s-a stins la vârsta de 80 de ani, după mai bine de o săptămână de lupte date la Spitalul Universitar București.
Mircea Lucescu a murit la 80 de ani și 8 luni, marți, 7 aprilie 2026, și a întristat întreaga lume a sportului internațional.
Reacțiile a curs într-un număr imens și au venit de pe aproape toate continentele și din mai toate sporturile posibile.
Însă, contactat fiind de ProSport pentru a rosti câteva cuvinte, Ilie Năstase, o altă glorie a sportului românesc, a evidențiat un detaliu trist. De multe ori, numele legendelor unei țări sunt rostite cu atât de multă intensitate abia după trecerea în neființă. Tocmai din acest motiv, primul lider din istoria ATP a spus că nu vrea să se alăture trendului și refuză să ofere comentarii ample despre cine a fost „Il Luce” și ce a însemnat el pentru România. Totodată, Ilie Năstase a transmis că Lucescu nu mai are nevoie de nicio descriere, deoarece performanțele înregistrate în dreptul său vorbesc de la sine și vor dăinui etern:
„O să vorbesc cu soția lui. Omul acesta, înainte să moară… Nimeni nu i-a luat un interviu! Nu înțeleg prostiile astea în România. Familia lui trebuie respectată. Ne facem toți cunoscători acum de Mircea Lucescu și ne dăm cu părerea despre dumnealui! De ce? (n.r. – Alături de domnul Lucescu, dumneavoastră sunteți una dintre legendele sportului românesc) Cu toții murim! Nu cred că e momentul să comentăm moartea unui om, ci valorile lui. E mort acum, ce… Nu știu. Am văzut că au ieșit toți cu declarații. Până acum nu spuneau nimic, nu vorbea nimeni despre Mircea Lucescu. E chiar urât. (n.r. – Cel puțin în ultima vreme, majoritatea marilor sportivi ai țării, de la Gică Hagi la Simona Halep, au vorbit despre domnul Lucescu) Foarte frumos, dar eu nu pot. E prea devreme. Normal că îmi pare rău, omul acesta a făcut ceva pentru sportul românesc și pentru România, dar nu pot să spun… Omul abia a murit. Dacă sunt în țară, vin la înmormântare. Îmi pare rău, chiar îmi pare rău. Toate trofeele pe care le-a câștigat… A stat până în ultima clipă acolo unde i-a plăcut cel mai mult: pe teren. (n.r. – Sir Alex Ferguson și Pep Guardiola, singurii tehnicieni cu mai multe trofee cucerite) Pe astea nu i le ia nimeni! E o performanță! (n.r. – Credeți că la nivel mondial, la nivel de țară, mai există oameni care să se fi născut pentru sport și să fi trăit pentru sport?) E greu să mă gândesc la cineva acum. Momentan nu văd pe nimeni. E greu să faci ceea ce a făcut dumnealui”, a spus Ilie Năstase pentru ProSport.
Un alt nume emblematic din tenisul românesc care a comentat trecerea în ceruri a lui Mircea Lucescu este Simona Halep. Câștigătoare a două titluri de Grand Slam la simplu, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, sportiva născută în Constanța a transmis:
„Fotbalul a pierdut mai mult decât un antrenor. A pierdut o viață dedicată, o poveste scrisă cu pasiune, sacrificiu și o dragoste rară pentru acest sport. Mircea Lucescu nu a fost doar un nume uriaș, ci un simbol al continuității, al muncii fără oprire și al credinței că fotbalul nu este doar un joc pentru el, ci un mod de a trăi. A rămas acolo, pe teren, în vestiar, în sufletul echipelor sale, până la capăt. Știu ce înseamnă disciplina, sacrificiul și lupta cu tine însuți. Dar ceea ce m-a impresionat mereu la el a fost altceva: capacitatea de a rămâne îndrăgostit de fotbal o viață întreagă. Să nu obosească, să nu renunțe, să nu se îndepărteze niciodată de ceea ce iubea. Este acel tip de pasiune care nu doar inspiră, ci te copleșește. Pentru că îți arată cât de departe poate merge un om atunci când trăiește cu adevărat pentru ceea ce iubește. Respect profund pentru tot ce a însemnat. Pentru generații, pentru istorie, pentru lecția de dedicare. Sincere condoleanțe familiei!! Odihnește-te în pace, Mister”, a scris fostul lider WTA.