Acasa » Fotbal Extern » S-A STINS IL LUCE Fabio Capello a aflat în studioul TV că a murit Mircea Lucescu şi a reacționat cu multă emoție

S-A STINS IL LUCE Fabio Capello a aflat în studioul TV că a murit Mircea Lucescu şi a reacționat cu multă emoție

Gigi Grigorescu
Fabio Capello a aflat în studioul TV că a murit Mircea Lucescu şi a reacționat cu multă emoție
MEDIAFAX FOTO

Fostul mare antrenor italian Fabio Capello a reacționat cu emoție în studioul unui post de televiziune, la vestea că Mircea Lucescu a murit.

De 5 ori adversar al lui Mircea Lucescu de-a lungul timpului, Fabio Capello i-a adus fostului mare antrenor român un omagiu plin de emoție.

Ce a spus Fabio Capello, când a aflat că a murit Mircea Lucescu

Vestea decesului lui Mircea Lucescu, survenit în seara de marți, 7 aprilie, la ora 20:30, l-a afectat inclusiv pe italianul Fabio Capello. Invitat în studioul italienilor de la Sky Sport ca analist pentru cele două meciuri din manșa tur a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, Real Madrid – Bayern 1-2 și Sporting – Arsenal 0-1, el a reacționat cu multă emoție.

„O persoană grozavă. Îi plăcea mereu să vorbească despre fotbal, dar nu numai. Mereu mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu el. Despre cariera lui de antrenor vorbesc de la sine numerele”, a spus Fabio Capello, câștigător al Ligii Campionilor cu AC Milan, de 5 ori campion al Italiei și dublu campion al Spaniei.

Alături de Capello era și fostul mare mijlocaș croat Zvonimir Boban, care a câștigat 9 trofee cu AC Milan, inclusiv Liga Campionilor, în sezonul 1993/1994.

„O persoană foarte plăcută, cu picioarele pe pământ. Un profesor în fotbal, care a studiat din greu și a iubit fotbalul italian. Un om extraordinar”, a spus campionulk mondial de tineret din 1987, cu fosta Iugoslavie.

Lucescu a fost învins de Capello de două ori în 5 meciuri

Capello și Lucescu au fost adversari în campionatul Italiei și sezonul 2001/2002 al Ligii Campionilor. Pe 17 ianuarie 1993, AC Milan învingea în deplasare Brescia, formația pregătită de Mircea Lucescu, cu 1-0. În returul acelei ediții de campionat, scorul a fost egal, 1-1, ambele goluri fiind marcate în ultimele 10 minute. În toamna lui 1994, Capello l-a învins, din nou, pe Lucescu, în etapa 5, cu 1-0, acasă la AC Milan.

În fine, în sezonul 2001/2002 al cele mai importante competiții europene rezervată echipelor de club, Galatasaray a eliminat formația albaneză Vlaznia cu 6-1 la general în turul 3 preliminar, după care a trecut greu de Levski Sofia, cu 3-2 la capătul celor două manșe.

Sorții au trimis formația turcă în Grupa D, pe care a încheiat-o pe locul 2, cu 10 puncte, după FC Nantes (11 puncte), dar înaintea lui PSV și Lazio. În faza a doua, Galatasaray și AS Roma, preluată de Capello în iulie 1999, au fost adversare în Grupa D, iar scorul final a fost 1-1 în ambele partide. Au părăsit competiția „la braț”, deoarece mai departe au mers Barcelona și Liverpool.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]