Acasa » Fotbal Intern » Sandu Boc dezvăluie că i-a cerut lui Mircea Lucescu să renunțe la antrenorat: „Nu trebuia să se mai bage la echipa națională”

S-A STINS IL LUCE Sandu Boc dezvăluie că i-a cerut lui Mircea Lucescu să renunțe la antrenorat: „Nu trebuia să se mai bage la echipa națională”

Daniel Vlad
Sandu Boc dezvăluie că i-a cerut lui Mircea Lucescu să renunțe la antrenorat: „Nu trebuia să se mai bage la echipa națională”

Fostul mare fotbalist Sandu Boc a făcut o dezvăluire de impact, după moartea legendarului Mircea Lucescu. Marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20:30, ex-selecționerul României a decedat, potrivit unui comunicat al Spitalului Universitar de Urgență București.

Cele mai importante personaje din sportul-rege au reacționat. La fel au procedat cluburile de fotbal din țara noastră, dar și marile publicații din străinătate. „Il Luce” a fost unul dintre coloșii sportului mondial, iar realizările sale nu vor fi uitate.

Sandu Boc, după moartea lui Mircea Lucescu: „El a știut care a fost teoria mea. I-am și spus-o în față”

Din păcate, Mircea Lucescu nu a mai putut face față problemelor de sănătate. Starea acestuia se agravase în ultimele zile. În data de 29 iulie 2026, el ar fi atins borna de 81 de ani.

În dialog cu jurnaliștii ProSport, Sandu Boc a explicat că va pleca de la Oradea, pentru a lua parte la funeraliile lui Mircea Lucescu.

De asemenea, el a devoalat faptul că a purtat o discuție extrem de importantă cu „Il Luce”, atunci când cel menționat la urmă a împlinit 80 de ani. Boc îi ceruse lui Lucescu să renunțe la antrenorat.

„Voi încerca să plec de la Oradea la București. Nu am cum să nu fiu în aceste momente la funeraliile marelui Mircea Lucescu. Mi-a fost prieten și coleg. Eu am discutat cu el la ziua lui, atunci când a împlinit 80 de ani. El știe care a fost teoria mea. I-am spus-o și în față. Trebuia să se oprească după perioada din Ucraina, însă a iubit prea mult echipa națională și fotbalul, dar uitați ce nenorocire s-a întâmplat. Nu trebuia să se mai bage la echipa națională și sunt convins că îl mai aveam acum în viață”, a spus, cu inima grea, Sandu Boc, pentru ProSport.

„Îmi doresc enorm să îl avem în continuare în viață pe Cornel Dinu” / „Mă leagă foarte multe amintiri de Mircea, dar cu greu îmi găsesc cuvintele acum”

Totodată, Sandu Boc a ținut să puncteze un aspect trist al vieții: „Nu mai suntem mulți din generația ’70”.

„Mă rog la Dumnezeu și îmi doresc să îl avem în continuare în viață pe Cornel Dinu, alt mare om și mare antrenor. Și Cornel Dinu are probleme de sănătate și îmi doresc din tot sufletul ca el să învingă aceste probleme.

Mă leagă foarte multe amintiri de Mircea, dar cu greu îmi găsesc cuvintele acum. Dumnezeu să-l odihnească!”, a mai adăugat fostul internațional român.